Luni, 02 Decembrie 2024

Noi primiri în Reuniunea Mariană la Mocira

Duminică, 24 martie, 1-a din Post, numită și ”A Dreptei Credințe. Chemarea la apostolat” și totodată Înainteserbarea Bunei-Vestiri, la Biserica Greco-Catolică ”Preasfânta Inimă a lui Isus” din satul Mocira s-au făcut noi primiri în Reuniunea Mariană.

Cele cinci candidate: Saveta, Victoria ,Angela, Cristina și Floare, s-au dovedit vrednice de a fi primite între fiicele alese ale Preacuratei Fecioare Maria. Ele s-au alăturat prin rugăciune, cu inima deschisă și sufletul curat, celorlalte marianiste din această frumoasă parohie.

Într-o atmosferă plăcută, în biserica frumos împodobită, pregătită cu multă grijă pentru Sărbătoarea Buneivestiri, părintele protopop de Baia Mare, pr.Emil Gârboan, părintele paroh, pr.Mircea Cînța și părintele Osoian Paul au oficiat cu multă evlavie Sfânta Liturghie. În cadrul acesteia a avut loc și Rânduiala primirii în Reuniune. Candidatele au rostit în mod solemn dedicația lor de slujire față de Preacurata Fecioară Maria, propunându-și cu tărie ca neîncetat să îi servească în liniște, cu credință și iubire.

Părintele Emil Gârboan a vorbit în predica sa despre semnificația acestei duminici și ne-a invitat să medităm în mod special un verset din lectura evanghelică a zilei: ”Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.”(In 1, 48).

La finalul Sfintei Liturghii, candidatele au primit Diploma de Marianistă și Medalia Fecioarei Imaculate, ca aducere aminte, pentru totdeauna, de Patroana lor cerească. Întreaga Biserică a intonat Imnuri de laudă Preacuratei Fecioare Maria. Oficiul liturgic s-a încheiat cu o poză de grup, atât marianistele nou-primite cât și celelalte marianiste din parohie înconjurând cu drag preoții celebranți, cu speranță și încredere deplină în Maica Domnului.

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru frumoasa manifestare în cinstea Preacuratei Sale Mame.

Mulțumim tuturor marianistelor care, cu multă discreție și dragoste, au muncit pentru ca primirea în cadrul Reuniunii Mariane să fie făcută cu atâta căldură. Cântăm și noi, cu întreaga Biserică, Troparul sărbătorii:

”Astăzi începuturile bucuriei a toată lumea cu veselie mai înainte să le prăznuim: că iată Gavriil vine, cu frică și cu minunare aducând Fecioarei bunele vestiri: Bucură-te, Cea plină de dar, Domnul e cu tine.” 

Coman Mirela,

președinta eparhială a Reuniunii Mariane

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.