Luni, 02 Decembrie 2024

Crăciun 2023: PS Vasile a efectuat vizite pastorale în Satu Mare și Vișeu de Sus

Continuând tradiția de a celebra, cu ocazia sărbătorilor mari, Sfânta Liturghie Arhierească atât la Baia Mare, cât și la Satu Mare, dar și în altă parohie de pe teritoriul Eparhiei de Maramureș, în acest an, Preasfinția Sa Vasile, după ce în Prima Zi a Sărbătorii Nașterii Domnului, 25 decembrie 2023, s-a aflat în parohia „Sfânta Maria” din Baia Mare, A Doua Zi de Crăciun a celebrat în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare, iar A Treia Zi de Crăciun, în parohia greco-catolică din Vișeu de Sus. „Facem aceste vizite pastorale în semn de comuniune cu întreaga Eparhie”, a exprimat Ierarhul.

A Doua Zi de Crăciun -  Sfânta Liturghie Arhierească la Satu Mare

„Dacă în prima zi de Crăciun, textul evanghelic ne îndeamnă să ne îndreptăm atenția spre Pruncul născut în iesle, în cea de-a doua zi, evaghelia ne invită să ne îndreptăm atenția spre Mama Pruncului, Maica Domnului. Cea de-a doua zi de Crăciun este dedicată Serbării Maicii Domnului”, a afirmat Ierarhul de Maramureș în mijlocul comunității „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare, care își așteaptă Episcopul cu multă căldură în fiecare an. Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de PS Vasile împreună cu pr. protopop Roman Dumitru, pr. paroh și vicar general Fodoruț Florin și pr. Bârle Ovidiu. A diaconat părintele diacon Iusco Ovidiu.    

Preasfinția Sa Vasile, în omilia sa, a invitat credincioșii de aici să mediteze la modul în care este caracterizată Sfânta Fecioară în textele biblice, Ea fiind mereu descrisă ca având o inimă încrezătoare, o inimă în care Domnul își găsește locaș, deoarece este ascultătoare. Preacurata Fecioară Maria primește vestea că-L va naște pe Fiul Celui Preaînalt și crede, ascută și răspunde „Fie mie după Cuvântul tău”.

„Și noi pornim întotdeauna, în viața noastră, de la un mesaj pe care-l avem profund întipărit în inimă… Noi dobândim pacea și bucuria în măsura în care inima noastră este disponibilă să asculte Cuvântul lui Dumnezeu”, a afirmat PS Vasile, explicând cum fiecare dintre noi actualizăm Cuvântul Sfintei Scripturi adresat nouă, care ni se face însoțitor de drum.

„Cei care-l primesc pe Pruncul Isus care se naște, Principele păcii, primesc pacea Domnului”. Itinerarul spiritual pornește întotdeauna din inimă și a urma acest itinerar înseamnă să ascultăm ceea ce avem în interior, la fel cum Sfântul Iosif a ascultat, la rândul său, când Domnul i-a spus: „Nu te teme a lua pe Maria și a pleca în Egipt”. Ascultarea celor doi părinți ne-a dat nouă tuturor un Mântuitor, cel mai mare dar pentru omenire.

A Treia Zi de Crăciun -  Sfânta Liturghie Arhierească la Vișeu de Sus

În cea de-a Treia Zi de Crăciun, când Biserica îl sărbătorește pe Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie în parohia  „Fericiții Episcopi martiri greco-catolici români” din Vișeu de Sus, împreună cu pr. paroh Ștefan Chindriș și pr. Rus Daniel.

În omilia sa, Ierarhul de Maramureș a invitat comunitatea din Vișeu să mediteze la modul în care fiecare creștin îl primește pe Pruncul Isus în inimă și cum se reînnoiește viața omului atunci când îl poartă și-l crește pe Prunc în sufletul său.

De ce Sfântul Ștefan este sărbătorit atât de aproape de Sărbătoare Nașterii Domnului? „Dacă ne uităm în lectura din Faptele Apostolilor, vedem că el este descris de către evanghelistul Luca cu aceleași caracteristici cu care este descris Isus: plin de Spirit Sfânt, plin de adevăr. Fizionomia lui este ca și o icoană a Mântuitorului, voind să ne spună că omul creștin este o icoană a lui Isus, el urmează aceleași etape ale vieții. Iar Sfântul Ștefan le spune celor din comunitatea lui faptul că Isus este Mesia, s-a născut pentru noi și pentru a noastră mântuire”.

„În momentul în care este omorât cu pietre, Sfântul Ștefan se roagă pentru cei care-l omoară, la fel ca Isus”, a afirmat PS Vasile, explicând cum creștinul îl reprezintă pe Isus Hristos și acest lucru ar trebui să fie o mândrie sfântă, care să ne umple de speranță și să ne ajute să ne trăim viața în adevăr, deși parcursul creștinului nu trece doar prin glorie, ci și prin cruce.

Sărbătoarea Crăciunului 2023 a fost una cu multe îndemnuri la a ne trăi viața ca și fii ai lui Dumnezeu, rămânând fideli evangheliei lui Hristos, îndemnuri venite din partea Ierarhului nostru, care a urat la finalul omiliei rostite la Vișeu sărbători binecuvântate în continuare tuturor și „un An nou îmbelșugat în haruri și înțelepciune, ca și noi, împreună cu toți fiii Bisericii să putem să mărturisim iubirea lui Dumnezeu!”.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.