Marți, 16 Aprilie 2024

Papa Francisc a primit în dar o copie fidelă a icoanei de la Peleș

La sfârșitul audientei generale din 15 ianuarie 2020, părintele Pallai Béla, parohul bisericii greco-catolice maghiare „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Peleș, a înmânat o copie a icoanei Maicii Domnului de la Peleș Sfântului Părinte Papa Francisc.

„Acest mic cadou pentru Papă este o reamintire a vizitei Sanctității Sale în România, din partea greco-catolicilor maghiari din Partium (comunitatea care se întinde pe județele Bihor, Satu Mare si Sălaj). Papa Francisc a ascultat curios cum icoana reprezintă o punte între maghiari și români, între catolicii de rit oriental și latin”, afirmă părintele Pallai Béla.

La sfârșitul întâlnirii, Papa Francisc a trimis binecuvântarea sa asupra credincioșilor păstoriți de părintele Pallai, lucrărilor de renovare a bisericii și familiei părintelui, precum și tuturor greco-catolicilor maghiari din Partium.

Scurt istoric al icoanei din Peleș

Icoana datează din anii 1700 și făcea parte din primul iconostas al bisericii satului, fiind probabil, fosta icoană împărătească a iconostasului.

În anul 1906, la cumpărarea noului iconostas, s-a încercat restaurarea ei, dar nimeni nu a acceptat această lucrare. Starea în care a fost găsită pictura nu oferea prea multe șanse să mai poată fi expusă vreodată. În timpul renovării bisericii, din anul 1927, pe tablou au fost sesizate găuri la nivelul gâtului personajelor, fapt care indică împodobirea icoanei cu bijuterii. „Se știe că pe vremuri, cu bijuterii au fost împodobite picturile considerate icoane făcătoare de minuni”, ne explică părintele paroh Pallai Béla.

După ce a supraviețuit celor două războaie mondiale și altor numeroase încercări ale istoriei, icoana a fost găsită în podul bisericii și restaurată la Budapesta, apoi a fost expusă în Muzeul Național din Budapesta, și în castelul Festetics din Keszthely.

În anul 2012, un student a reușit să o refacă în forma sa originală a fost readusă în satul de proveniență, Peleș, localitate situată în județul Satu Mare. Din acest motiv, biserica reprezintă acum loc de pelerinaj pentru mii de pelerini care vin anual să viziteze icoana, nu doar cu ocazia sărbătorilor Mariane, dar și în cursul întregului an.

S-a realizat și un amvon pentru icoană, astfel încât, pelerinii care vin aici să se roage, să ajungă cât mai aproape de ea.

Părintele Pallai Béla este de părere că icoana reprezintă un „tezaur inestimabil” și de aceea, pentru a putea demonstra faptul că icoana este făcătoare de minuni, a deschis în parohie un registru în care, din anul 2012, sunt notate toate mărturiile persoanelor care susțin că rugăciunile lor au găsit ascultare și au primit ceea ce au cerut de la Dumnezeu, prin mijlocirea icoanei.

Biroul  eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.