Vineri, 26 Aprilie 2024

PS Vasile Bizău la Vișeu de Jos (Danova): „Iertarea este o mare vindecare!”

„Iertarea este o mare vindecare. Iertarea este rodul iubirii și numai cine știe să iubească mult, acela poate și să ierte. Dar iertarea vine și avem nevoie de iertare în urma conștientizării greșelii și a păcatului… Nu am avea nevoie de iertare dacă nu am greși niciodată. Și dacă nu am greși niciodată, am crede adeseori că noi suntem deja desăvârșiți, dar nu suntem desăvârșiți... Niciun om pe lumea aceasta nu este desăvârșit... Noi toți suntem în căutarea desăvârșirii în măsura în care căutăm să-l avem pe Dumnezeu în inimă. În măsura în care Dumnezeu locuiește în noi și noi urmăm calea lui Dumnezeu, în acea măsură noi mergem înspre desăvârșire și ne schimbăm, ne transformăm, învățăm din greșelile din viața noastră, greșeli cate pot să fie iertate și care sunt iertate”. Sunt cuvintele Preasfințitului Vasile Bizău rostite în omilia din cadrul Sfintei Liturghii celebrate la biserica din Vișeu de Jos (Danova). Duminică, 16 iulie s-au adunat aici  numeroși credincioși și preoți din protopopiatul Iza Vișeu și nu numai, pentru a participa la hramul bisericii „Sfântul Ilie Tesviteanul”.

Sărbătorindu-l cu această ocazie pe marele proroc Ilie, Ierarhul Eparhiei a făcut un scurt profil al prorocului de astăzi: „Prorocii de astăzi sunt cei care trăiesc în adevăr, cei care ceea ce gândesc, vorbesc și trăiesc. Prorocii de astăzi sunt creștinii, pentru că ei poartă această speranță a lui Dumnezeu celui viu, a lui Isus Hristos care a înviat din morți…”, a afirmat Eparhul. A fost o predică, așadar, despre iertare și adevăr, o predică la sufletul oamenilor din Maramureș, a comunității din Vișeu, care l-a avut pentru a cincia oară pe Preasfințitul Vasile în mijlocul ei în ziua cinstirii sfântului protector al parohiei.  

Sărbătoarea s-a încheiat cu mulțumirile părintelui paroh Mircea Tivadar, care a ținut să precizeze că este al doisprezecelea hram al bisericii de aici și al șaptelea hram sărbătorit cu participarea Episcopului de Maramureș, Ioan Șișeștean și ulterior, Vasile Bizău.  

Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.