Vineri, 14 Decembrie 2018

Deschiderea anului universitar 2018-2019 la Centrul Universitar Nord din Baia Mare

Cu ocazia deschiderii noului an universitar la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Preasfintitul Vasile a sustinut urmatorul discurs:

Domnule Prorector, onorați membri ai prezidiului, stimați universitari, dragi studenți,

Noul an universitar care se deschide astăzi, stă sub semnul speranței creștine și ne invită să privim viitorul cu încredere, așa cum se cuvine fiecărui nou început. Salut cu bucurie pe toți membrii corpului academic al Centrului Universitar Nord, care se pregătesc pentru un nou an universitar și pentru o nouă etapă a aprofundării științelor și disciplinelor pe care le împărtășesc tinerei generații.

Suntem într-un an cu totul special, sărbătorim Centenarul Marii Uniri și dincolo de situația socio-politică a prezentului care ne-ar oferi multe motive pentru a fi sceptici în privința proiectelor comune, suntem datori să privim la spiritul înaintașilor care în momentele esențiale ale istoriei au știut să treacă dincolo de interesele partizane și chiar de ei înșiși, pentru a făuri un viitor pentru generațiile viitoare.  Elitele intelectuale, politice și religioase ale Transilvaniei au știut să privească la ceea ce îi unea și la valorile în slujba cărora s-au pus, pentru a-și aduce contribuția chiar și prin jertfă la idealul comun. Dificultatea majoră pe care generația noastră o are, stă tocmai în lipsa perceperii noului ideal comun. Decepția și descurajarea, divizarea sufletească și abandonarea valorilor spirituale, duc la pierderea sensului valorilor comune și alimentează starea apatiei generalizate.

Spațiul universitar ca loc al formării, educării și cercetării este în bună măsură o oglindă a societății în mijlocul căreia menține flacăra științei. Știm că focul trebuie susținut și întreținut și de aceea aportul fiecăruia este deosebit de important.  A crede în valori și a le promova, este o datorie de suflet, în special atunci când privim în suflet și regăsim în el lumina credinței care călăuzește și motivează în ceea ce suntem și înfăptuim. Omul cel mai adesea nu își găsește motivația în cele dinafara lui, în structuri, foruri, instituții, ci mai degrabă în cele dinăuntrul lui, în valorile însușite, în crezul său și în aspirațiile sale, pe care punându-le în slujba binelui comun, restaurează și recreează structuri, foruri și instituții.

Dragi studenți, noul an universitar care astăzi se deschide vă oferă șansa de a continua formarea profesională și intelectuală, având ca instrumente studiul și cercetarea. Fără aceste instrumente prețioase care solicită seriozitatea și perseverența, nu se poate adăuga nimic substanțial valorilor voastre, indiferent de gradul lor de comparație.

În speranța că nu sunt excesiv de idealist și departe de mine gândul de a rămâne la simplul discurs, cred că o față realistă a patriotismului astăzi, este profesionalismul, competența, munca susținută de seriozitate și justa ierarhie a valorilor.

Permiteți-mi să vă urez tuturor un An universitar bun, rodnic, senin și împlinitor! Bunul Dumnezeu, izvorul luminii, înțelepciunii și al harului să vă însoțească și să vă binecuvânteze pe toți!

Vă mulțumesc!

Biroul eparhial de presă

deschidere an universitar resize resize1

deschidere an universitar resize resize2

deschidere an universitar resize resize3

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.