Vineri, 14 Decembrie 2018

Concurs de creație lirică "Arhanghelii"

Un moment de înălțare interioară prin mijlocirea poeziei s-a realizat în data de 7 iunie a.c. în cadrul concursului de creație lirică Arhanghelii organizat de Departamentul pentru Cultură al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca, Reprezentanța Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare.

S-au acordat premii și diplome, iar creațiile care aparțin locurilor premiate vor fi publicate în revista Nord Literar din Baia Mare. De asemenea, toate creațiie lirice participante la concurs vor fi publicate ulterior într-o lucrare editorială.

Se aduc mulțumiri domnului Gheorghe Pârja, președintele Reprezentanței Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, doamnei prof. dr. Valentina Gabriela Todoran, inspector școlar de limba română din cadrul Inspectoratului Școlar Maramureș și doamnei prof. dr. Daniela Sitar-Tăut de la Colegiul Național Vasile Lucaciu din Baia Mare pentru implicarea în proiect și în jurizarea creațiilor lirice.

De asemenea, mulțumiri și călduroase felicitări tuturor elevilor înscriși la concurs, prin intermediul profesorilor de limba română de la colegiile naționale din Baia Mare, care au așezat poezia din sufletul lor pe chipurile celor prezenți la eveniment.

Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.