Vineri, 19 Aprilie 2024

Instalarea noului preot în parohia Jibou

Duminica a XIX-a după Rusalii a reprezentat zi de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei „Neprihănita Zămislire” din Jibou. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Vasile Bizău, Episcop de Maramures, a avut loc instalarea noului paroh în persoana părintelui Matei Claudiu Chiriloaei.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Emil Garboan, Protopop de Baia Mare, care a dat citire decretului de numire, acesta înmânând mai apoi, noului paroh, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, evidenţiind simbolismul acestora pentru cel căruia i se incredinţează şi urând noului paroh păstorire îndelungată. În cadrul Sfintei Liturghii au concelebrat atât părintele Ioan Balea cât și părintele Matei Chiriloaei.

La rândul său, Părintele Matei, cu vădită emoţie a adus mulţumiri, în mod deosebit Preasfinţitului Vasile Bizău, pentru încrederea și susținerea acordată, părintelui Protopop Emil Garboan pentru disponibilitate, părintelui Ioan Balea pentru dăruirea cu care a slujit comunitatea din Jibou, tuturor invitaţiilor, Consiliului Parohial pentru călduroasa primire, şi tuturor credincioşilor care s-au ostenit să participle la acest eveniment în număr atât de mare.

Părintele Chiriloaei Matei Claudiu s-a născut la data de 15 mai 1987, în perioada 2002-2006 urmează Liceul Teologic Romano Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman, urmând apoi în perioada 2009-2013 studiile Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din cadrul Departamentului Oradea, urmate de cursurile de master în perioada 2013 - 2015 la Oradea şi o specializare în Drept Canonic Oriental la Institutul Pontifical Oriental din Roma în perioada 2013-2016. Este căsătorit din data de 30 iulie 2016. În data de 2 martie 2017 este ridicat la treapta diaconiei urmand ca mai apoi să fie hirotonit preot în data de 18 iunie 2017 în Catedrala "Sfântul Nicolae" din Oradea prin impunerea mâinilor Preasfințitului Virgil Bercea episcop de Oradea Mare. În prezent are o fetiță în vârstă de un an și trei luni iar în scurt timp i se va naște un alt copil.

Biroul eparhial de presă

jibou1

jibou2

jibou3

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.