Luni, 02 Decembrie 2024

14 mai: Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste

În anul 2017, prin legea 127 din 30 mai, a fost instituită Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Legea prevede ca „Sărbătorirea anuală a zilei poate fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri” (art. 2).

De asemenea, la art. 3 este specificat faptul ca toate mijlocele de comunicare să difuzeze, în această zi, „emisiuni și materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste, în ziua de 14 mai 1948”.

În noaptea de 14-15 mai 1948, regimul comunist a început declanșarea planului de exterminare a elitelor țării: peste 10000 de tineri din toată țara au fost întemnițați în operațiunea desfășurată simultan pe tot teritoriul tării. Acuzația care le-a fost adusă a fost aceea că sunt „împotriva noului regim”.

Arestările au continuat în acest fel pe tot parcursul anului 1948. Au fost arestați politicieni, intelectuali, preoți și episcopi.

În noaptea 28-29 octombrie 1948, a fost arestat întreg episcopatul Bisericii Greco-Catolice din România și duși la vila patriarhală de Dragoslavele-Muscel, unde au primit nenumărate propuneri de a trece la Biserica Ortodoxă, iar apoi, după refuz, au fost plimbați prin mănăstiri, domicilii forțate și închisori până în ceasul morții lor.  

În această zi, ne aducem aminte de aceste repere ale statorniciei în credință, episcopii greco-catolici care au devenit Fericiți Martiri pe data de 2 iunie 2019, când Papa Francisc a semnat decretul de beatificare a lor, pe Câmpia Libertății din Blaj.

Ne amintim, de asemenea, de toți cei care au suferit și au murit în închisorile comuniste: preoți, credincioși, intelectuali și alte categorii vizate de regimul criminal.  

Iubirea lor pentru Biserica Greco-Catolică să ne fie și nouă model, să găsim curajul de a ne mărturisi credința în orice împrejurare și cu orice preț!  

Biroul eparhial de presă

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.