Luni, 13 Iulie 2020

20 de ani de la nașterea la cer a Unchiului Mihai – Pr. Barta Cristian -postulatorul cauzei de beatificare- ne invită la rugăciune pe perioada procesului

Au trecut 20 de ani de când mulțimea de oameni adunată în curtea Unchiului Mihai de la Prilog îl petreceau pe acesta pe ultimul drum. Se simțea în privirile oamenilor un aer de dezorientare. Cei care l-au întâlnit pe fratele bazilian Mihai Neamțu în decursul vieții lor, l-au păstrat ca îndrumător spiritual din acel moment și până la aflarea veștii că „nu mai este printre noi”. A fost o veste pe care puțini au reușit să o pronunțe, unii ziceau în acele zile: „Nu știu cum să exprim în cuvinte această veste...”. Se simțea pierderea unui punct de reper din viața unei comunități, a unei zone întregi.  

Peste toate acestea s-a lăsat, în ziua înmormântării, vocea sorei Ana (sora lui de sânge, călugăriță baziliană, care locuia cu Unchiul Mihai, pentru a-l îngriji), recunoscută pentru tonul ei răspicat de a vorbi, care afirma: „Dacă Dumnezeu va îngădui, aici, la mormântul său, se vor întâmpla minuni!”. Mormântul unchiului Mihai se află la Prilog, în curtea casei părintești unde a locuit până la moarte, în fața bisericii pe care a ctitorit-o și care este acum biserică parohială și loc de rugăciune pentru comunitatea baziliană din Prilog.  

Unchiul Mihai a fost pentru zona Oașului, dar nu numai, un stâlp al credinței, un punct de reper și moralitate chiar și pentru cei care-l contestau, un ideal de spiritualitate, simplitate, iubire și dăruire cum rar se întâlnește.    

Avea harul de a recunoaște boala și de a-ți da tratamentul potrivit, care nu dădea greș. El se folosea de rețete din plante și rugăciuni pentru a „prescrie” o cale de vindecare. Spunea că „niciun trup nu se poate vindeca dacă păstrează în el un suflet bolnav”, așa că nu există un tratament al trupului, fără rugăciune. 

Harul său a fost pus la dispoziția oricui îi călca pragul. Unchiul Mihai lucra zi și noapte, în multe zile fără pauză de masă, pentru a asculta și da tratament zecilor, poate chiar sutelor de oameni care formau o coadă ce pornea de la ușa casei, se prelungea în curte și apoi pe marginea drumului, care așteptau ore și chiar zile pentru a ajunge să vorbească cu dânsul. Uneori și nu rar, veneau autocare întregi din zone îndepărtate, oameni care se așteptau unii pe alții până terminau toți de vorbit cu Unchiul Mihai.  

Și-a trăit cu desăvârșire credința, a făcut multe sacrificii pentru semeni și acestea nu pot să treacă neobservate în fața lui Dumnezeu. 

Așa se face că, pe data de 23 iulie 2018, Sfântul Scaun și-a dat acordul, iar pe data de 14 septembrie 2018 (Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci), la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, în prezența Preafericirii Sale Cardinal Lucian și a Preasfinției Sale Claudiu Pop, a avut loc Sesiunea de deschidere a Procesului de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM.

Procesul a fost deschis după ce Preasfinția Sa Vasile Bizău, în 2017, și-a dat acordul ca Preafericirea Sa Lucian Mureșan să solicite Congregației pentru Cauzele Sfinților transferul competenței în vederea coordonării cauzei de către Arhieparhia din Blaj. 

„Această cauză este foarte importantă deoarece este prima cauză a Arhieparhiei noastre și vine la un an după ce au fost beatificați cei 7 episcopi martiri”, a afirmat PS Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, care a celebrat astăzi, 23 iunie 2020, prima Sfântă Liturghie în calitate de episcop, încredințându-i lui Dumnezeu bunul mers al Cauzei de beatificare a Unchiului Mihai.   

Postulator al cauzei de beatificare în faza eparhială este părintele Cristian Barta. Acesta l-a numit pe fratele Mihai „Una dintre figurile luminoase ale Bisericii Greco-Catolice din România, din perioada persecuției comuniste”.

„Eu nu l-am cunoscut pe fratele Mihai, a afirmat părintele Barta, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate împreună cu PS Crișan, și mă gândesc că acesta a fost probabil unul dintre motivele pentru care Preafericirea Sa Lucian m-a numit postulator. Pentru că, într-o cauză de beatificare și canonizare, Biserica, prin oamenii pe care îi împuternicește, trebuie să caute adevărul... În acest caz, adevărul cu privire la sfințenia fratelui Mihai de la Prilog. Vă mărturisesc că m-am apropiat cu emoție, dar și cu o anumită detașare în această cercetare a vieții fratelui Mihai, însă pas cu pas, am fost fascinat de această figură simplă și în același timp, mare, prin virtuțile pe care le-a trăit… Casa sa din Prilog devenise un centru de spiritualitate, un centru al rezistenței greco-catolice din zona Negrești-Oaș și nu numai…”.

Părintele a explicat faptul că orice cauză de beatificare se desfășoară după anumiți pași și  are reguli foarte precise. Primii pași s-au făcut deja, cu multă muncă. În această perioadă de lucru pentru această cauză „este foarte important să ne rugăm pentru ca Bunul Dumnezeu să lumineze în mod deplin acest adevăr cu privire la viața și la sfințenia fratelui Mihai”, a afirmat pr. Barta.  

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România, PF Cardinal Lucian, îi invită pe toți credincioșii să transmită orice fel de informație, documente, scrisori sau scrieri ale Servului lui Dumnezeu, favorabile sau contrare prezentei Cauze, pe adresa: Piața 1848, nr. 11, 515400 BLAJ, jud. ALBA, cu specificația „Cauza MIHAI NEAMȚU”, citim pe situl www.e-communio.ro.  

 

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.