Sâmbătă, 27 Aprilie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro
Duminică, 12 Aprilie 2015 00:00

Pastorală Paști 2015

Scrisoare pastorală Paști 2015

Onoratului cler împreună slujitor,

cuvioșilor călugări și călugărițe,

persoanelor consacrate

și tuturor credincioșilor iubitori de Dumnezeu,

 

  Har, pace și bucurie 

de la Domnul nostru Isus Hristos 

Cel Înviat din morți!

 

Sărbătoarea Învierii Domnului ne întâmpină și în acest an, ca un mesager neobosit în succesiunea celor două milenii de creștinism, cu vestea și mesajul plin de bucurie și speranță: Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!

Joi, 24 Decembrie 2015 00:00

Pastorală Crăciun 2015

SCRISOARE PASTORALĂ

a Preasfințitului părinte Vasile

Naşterea Domnului 2015

 

Onoratului cler împreună slujitor,

cuvioșilor călugări și călugărițe,

persoanelor consacrate

și tuturor credincioșilor iubitori de Dumnezeu,

Mulțumim cu bucurie Tatălui Celui care ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale (…) Care este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. (Col.1,12-15)

Miercuri, 24 Decembrie 2014 00:00

Pastorală Crăciun 2014

SCRISOARE PASTORALĂ

a Preasfințitului părinte Vasile

Naşterea Domnului 2014

 

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor iubitori de Dumnezeu.

„…vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul”(Lc.2,10-11).

Duminică, 20 Aprilie 2014 00:00

Pastorală Paști 2014

SCRISOAREA PASTORALĂ

a Preasfinţitului Părinte Vasile,

Episcop greco-catolic de Maramureş

Sărbătoarea Învierii Domnului 2014

 

 „Fraţilor, vă aduc aminte Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi primit-o, întru care şi staţi, şi prin care  sunteţi mântuiţi (…) căci v-am dat, întâi de toate ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece” (1 Cor. 15,1-5).

Duminică, 05 Mai 2013 00:00

Pastorală Paști 2013

Scrisoarea pastorală

a Preasfinţitului părinte Vasile,

Episcop greco-catolic de Maramureş şi Sătmar

La mărita Sărbătoare a Învierii Domnului nostru

Isus Hristos

 

Vasile,

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, episcop greco-catolic de Maramureş şi Sătmar,

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări, călugăriţe şi persoane consacrate, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu,

Har, pace şi îndurare de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos Cel Înviat din morţi!

Marți, 24 Decembrie 2013 00:00

Pastorală Crăciun 2013

SCRISOAREA PASTORALĂ

a Preasfinţitului părinte Vasile,

Episcop greco-catolic de Maramureş

La mărita Sărbătoare a Naşterii după trup

a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru

Isus Hristos

 

„Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt.

Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Isus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Mt.1,20-21).

Onorați părinți preoți,

Onorați membri ai prezidiului,

Stimați profesori, dragi însoțitori și mult așteptați dragi elevi olimpici la faza națională

 

Vă spunem tuturor bun venit la Sighetu Marmației și bun venit în Eparhia noastră Greco-Catolică a Maramureșului, care vă întâmpină cu mult drag. Noi vă vom însoți pe parcursul acestor zile cu prezența noastră, cu susținerea noastră și cu rugăciunea noastră pentru ca aceste zile de concurs să fie spre zidirea voastră sufletească. Să fie spre mai mare mărirea lui Dumnezeu și spre progresul în cunoaștere, acea cunoaștere care nu înșală niciodată, care nu este doar o acumulare de cunoștințe, ci este o cunoaștere mai profundă a Celui care este prezent în viața noastră, a lui Dumnezeu.

Bine ați venit la Sighetu Marmației, un punct de referință, un oraș important din Județul Maramureș și din Eparhia noastră, un oraș încărcat de istorie, un oraș către care ne îndreptăm pașii cu reverență pentru că poartă în el stigmatele... acele stigmate care sunt și semnul gloriei a celor care sunt făuritori de istorie, a celor care au trecut prin suferință, care își așteaptă învierea de apoi în pământul Sighetului, a celor care au suferit în închisoare, a celor care au mărturisit că, conștiința nu poate să fie înfrântă și au mărturisit cu viața lor dorința de a rămâne liberi, dorința de a fi pe mai departe nobili în suflet și toate acestea în mod implicit mărturisindu-L pe Dumnezeu, care este stăpânul vieții și autorul vieții.

Eparhia noastră, a Maramureșului poartă în ea multi-confesionalismul și multi-culturalismul. Suntem o Eparhie nouă, nu cea mai nouă, dar în cadrul Bisericii Greco-Catolice, suntem o Eparhie relativ nouă, înființată în anul 1930, cu 18 ani de viață în libertate, apoi cu istoria bine cunoscută a ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă și din nou în perioada de libertate de după anii ’90. Avem comunități greco catolice de limbă română, comunități de limbă maghiară și de asemenea comunități de limbă ucraineană. Amintim apoi de majoritatea credincioșilor români de pe teritoriul Maramureșului, de confesiune ortodoxă, amintim prezența cultului de rit latin, a Biserici romano-catolice și alte confesiuni prezente în Maramureș, această bogăție în împărtășire reciprocă a ceea ce este istoria fiecăruia, valorile fiecăruia și în linii mari buna împărtășire și dorință de pace a tuturor celor care trăiesc aici.

Eu aș dori să vă felicit pe Dumneavoastră, pe tinerii participanți la această fază națională a Olimpiadei de religie. Să vă felicit că ați ajuns în acest ultim act de concurs și pentru că ați ales disciplina religiei. Aceleași felicitări se cuvin celor care v-au pregătit, profesorilor care au investit dorința în principal aceea de a reabilita ora de religie și faptul că sunteți prezenți la Olimpiada națională de religie este un semn al dorinței de a pune în valoare cunoștințele religioase. Știm că, cunoștințele religioase nu sunt simple cunoștințe (așa ne place să credem), la fel cum sunt cunoștințele celorlalte discipline, domenii și științe, pentru că ele nu privesc doar un segment anume sau o componentă a vieții omului, ci privesc omul în întregul lui, omul ca și chip și asemănare a lui Dumnezeu, creat de Dumnezeu. Sunt cunoștințe care ne permit apoi un urcuș spiritual, ne permit o cunoaștere mai profundă care se manifestă în faptă, care se manifestă în viață, care făuresc caractere și care, în cele din urmă, dau măsura omului desăvârșit. Cunoștințele religioase pe care Dumneavoastră le-ați dobândit până acum și faptul că sunteți deschiși în continuare, pentru faptul că participați la o olimpiadă de religie, la a acumula și mai multe cunoștințe pe parcursul procesului educativ, constructiv-educativ, vă permit tocmai această cunoaștere mai profundă a lui Isus Hristos, a învățăturii Sale transmisă prin Biserică, și a sufletului uman. Toate aceste cunoștințe, dacă se transformă în faptă, în mărturie, în viața voastră de fiecare zi, ele își ating cu adevărat menirea, scopul și în special își ating performanța.

Am pomenit de nevoia de reabilitare a orei de religie și spun cu o oarecare reținere faptul că ora de religie, eu cred că ar trebui să fie printre cele mai importante ore care sunt în școală. Depinde de cei care o propun și de cei care o primesc, cum tratează ora de religie. A scrie o oră atractivă, este nevoie de pasiune, este nevoie de multă credință, este nevoie de dragoste și dacă modelele lipsesc mai mult în vremurile noastre, ar trebui să fim mai motivați să studiem religia prin exemplul care îl găsim în Sfânta Scriptură despre Mântuitorul Hristos, și în special despre Sfinți, cei care au avut întotdeauna putere și repere care se reflectă sau se nasc din Sfânta Scriptură. Este o provocare a credinței pentru toți și în special pentru Dumneavoastră, cei tineri, această provocare a credinței în timpurile noastre necesită o mărturie autentică. De aceea, vă urez tuturor succes în această competiție, încă o dată: bine ați venit și sperăm să vă simțiți foarte bine aici la Sighet, prin locurile pe care le veți vizita, prin însoțirea sfinților care ne privesc din cer și prin bunăvoința celor care au pregătit pentru Dumneavoastră aceste zile.

Lăudat să fie Isus Hristos!

 

Ieri, 19 aprilie 2016, s-a deschis oficial la Sighetu Marmației cea de-a VII-a ediție a Olimpiadei de religie catolică, faza națională.

Episcopia greco-catolică de Maramureș este în acest an gazda acestui eveniment, organizat anual de o episcopie catolică (de rit latin sau bizantin).

În deschiderea festivă a Olimpiadei, PS Vasile a celebrat Tedeum-ul, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură din Sighetu Marmației.

Au urmat cuvintele de salut și încurajare ale membrilor comisiei de organizare, un scurt program al corului „Armonia”(Liceul „Dragos Vodă”) și Piesa de teatru ,,JANKA,, de Osca Speace, la Sala Centrului Cultural din oraș. 

 „Ne simțim onorați să vă fim gazde în aceste trei zile cu ocazia celei de-a VII-a ediție a Olimpiadei de religie catolică și vă spunem tuturor mai departe sau mai de departe: Bine ați venit! Bine ați venit în aceste locuri încărcate de istorie, unde și-au mărturisit credința episcopii Bisericii noastre, cu prețul vieții. Suntem aici pentru a le spune că jertfa lor nu a fost zadarnică, bobul de grâu care a murit, astăzi se vede că aduce rod. O vorbă din bătrâni spune că lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu și de aceea punem sub grija Tatălui ceresc toată activitatea noastră din aceste zile și cerem mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria pentru tot ceea ce vom face”, a spus în deschidere pr. Codrea Ioan, inspector școlar de religie greco-catolică pentru județul Maramureș și moderator al serii.  

Au fost prezenți și au rostit un cuvânt de salut: PS. Vasile Bizău - președinte onorific (discursul integral aici), d-na inspector pentru ciclul primar - Natalia Fornvald, pr. dr. Mircea Manu - președinte, pr. prof. Florin Hoban - președinte executiv, d-na Mirela Buftea - purtător de cuvânt al primăriei, d-nul Anton Rohian -fost prefect al județului, prof. Mihai Dăncuș - director al Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației, Daniela Ciolpan -insp. școlar general adjunct – ISJ MM. 

Pr. dr. Mircea Manu (președintele comisiei Olimpiadei naționale de religie) a salutat, la rândul său, elevii și profesorii veniți la Sighet din toate colțurile țării: „Prezența consistentă este o speranța pentru ziua de mâine, pentru că nu putem spera dacă nu avem prezent. Ori prezentul este cel de astăzi, cel de aici: copiii conștiincioși care s-au aplecat spre a studia, spre a gusta din ceea ce înseamnă Cuvânt divin. Ceea ce înseamnă a se apropia de Isus: Isus-copil, Isus-predicator, Isus pe Calvar, Isus murind, Isus Înviat. Ziua de mâine este un prilej ca într-adevăr să dați dovadă și să scoateți tot ceea ce este mai bun la iveală, ca rezultatele, premiile obținute să fie o mărturie că nu doar ați citit, ați studiat, ci cu adevărat v-ați întâlnit cu Cristos. Și mâine să fie o experiență de trăire, de comuniune cu Cristos și între voi, între noi toți, ca în felul acesta, întorcându-vă acasă, să spuneți: am fost într-un colț de țară, acolo unde se pune harta în cui și parca l-am întâlnit mai mult pe Cristos decât până acum”, a spus pr. dr. Manu (președinte al comisiei) elevilor prezenți la olimpiadă.   

Astăzi, 20 aprilie, după ce au participat la Sfânta Liturghie (în rit oriental), celebrată de către Pr. Ioan Cristinel Albu (vicar general) și pr. Angel Zareski (vicar cu laicii) la capela surorilor din Comunitatea „Maica îndurerată” – Sighetu Marmației, între orele 10:00 și 13:00, elevii susțin proba scrisă Colegiul Național „Dragoș Vodă” din oraș.

Va urma o după-masă dedicată vizitei de studiu pe strada Corneliu Coposu, iar după cină, la ora 20:00, vor fi afișate rezultatele concursului.

Între ora 20:00 și 21:00 se vor putea face contestațiile rezultatelor, care vor fi analizate și soluționate până la miezul nopții. În așteptarea acestor rezultate, elevii vor putea viziona piesa de teatru  ,O noapte furtunoasă,, la Sala Centrului Cultural din oraș.

Mâine, începând cu ora 8:00 va fi celebrată Sfânta Liturghie în rit latin (Pr. Robu Claudiu–Liceul Pedagogic Vasile Lupu, Iași) în capela surorilor din comunitatea „Maica Îndurerată”, urmată de micul dejun și Rugăciunea Sfântului Rozariu. După prânz, la ora 14:30 va avea loc festivitatea de premiere și rugăciunea de mulțumire la Sala Centrului Cultural din Sighetu Marmației.

Biroul eparhial de presă

Preasfinţia Sa Vasile Bizău s-a aflat în perioada 14-17 aprilie 2016 la Zalău, unde a ținut exercițiile spirituale de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului seminariștilor greco catolici orădeni. Astfel, începând de joi 14 aprilie, studenții Seminarului teologic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea s-au recules timp de 4 zile la Zalău, „într-o atmosferă de linişte interioară însoţită de silentium”, citim pe comunicatul apărut pe site-ul eparhiei de Oradea, semnat de Lucian Alexe, seminarist.

Temele principale abordate în aceste zile au fost: „Vocaţia, convertirea şi pastoraţia”. Preasfinţia Sa a abordat tematici importante şi de interes imediat, cu răsfrângeri în viaţa spirituală şi în cea de zi cu zi a teologului şi preotului greco-catolic, teme precum vocaţia, planul lui Dumnezeu cu fiecare om în parte, convertirea inimii, luând exemple din Vechiul şi Noul Testament.

În zilele de reculegere, programul liturgic urmat a fost cel specific perioadei Paresimilor. Astfel, fiecare zi a început cu Utrenia, s-au celebrat Orele Canonice, Liturghia Darurilor Înaintesfinţite, Dupăcinarul Mare, Vecernia, Acatistul Maicii Domnului, precum şi Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură-de-Aur. Aceste oficii s-au celebrat în Capela „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din complexul Pensiunii „Colţ de Rai” situată în zona munţilor Meseşului, lângă municipiul Zalău – unde s-a desfăşurat retragerea spirituală.

Duminică, 14 aprilie, întreg grupul a fost prezent la biserica „Sfânta Familie” din Zalău, unde Preasfinţia Sa Vasile, împreună cu cu părintele protopop Valer Părău, pr. Anton Cioba, rector al seminarului și alți preoţi prezenţi au celebrat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare pentru comunitatea greco-catolicilor zălăuani și pentru seminariștii orădeni prezenți.

„Pe tot parcursul reculegerii am fost însoţiţi de rugăciunea Preasfinţitului Virgil Bercea, care a reuşit şi de această dată să ne facă o vizită, pentru a ne încuraja în drumul nostru către preoţie. Atât meditaţiile, cât şi încadrarea acestora în atmosfera Postului şi a programului de rugăciune intensă au determinat o introspecţie aplecată mai mult spre relaţia şi dialogul personal cu Dumnezeu”, citim în comunicatul semnat de Lucian Alexe.

În încheierea exercițiilor spirituale, părintele rector Anton Cioba i-a mulţumit Preasfinţiei Sale Vasile pentru disponibilitatea de a fi prezent în mijlocul lor timp de 4 zile și pentru hrana sufletească pe care le-a dăruit-o pe parcursul acestor zile.

Biroul eparhial de presă

 Mai multe fotografii aici

Luni, 18 Aprilie 2016 00:00

Pe calea Crucii lui Isus…

Sute de credincioși veniți de pe tot cuprinsul eparhiei s-au rugat duminică, 17 aprilie, rugăciunea Calea Crucii la mănăstirea Surorilor Baziliene din Baia Mare. A fost o după-masă de înaltă spiritualitate pentru participanții la rugăciunea organizată de către asociația „Reuniunea Mariană” și devenită deja o tradiție, deoarece aici, pe Dealul Crucii, la surori, se strâng anual, în Postul Paștelui, credincioși, însoțiți de preoți din eparhie, care rostesc Rozarul în urcarea dealului, de la intersecția cu strada Minerilor până la mănăstire. Odată ajunși în curtea mănăstirii, ei urmează cele 14 stări ce compun Calea Crucii lui Isus, așezate pe cărărușa ce urcă înspre biserica mănăstirii. Astfel, credincioșii veniți aici, însoțiți de cei opt preoți prezenți, s-au putut bucura de momente de comuniune, rugăciune și meditație la ceea ce a însemnat suferința lui Isus în această perioadă a postului.

„Această Cale a Crucii, precedată de Sfântul Rozariu este un semn de dragoste pentru Isus Cristos, deoarece noi, azi, am fost în unire cu patimile, suferințele și moartea Sa. Isus Cristos, în trupul său mistic, și astăzi suferă pentru păcatele noastre. Și astăzi suferă pentru cei ce nu cred, pentru cei care fac rele, pentru cei care nu-și întorc sufletul către El. Rugăciunea este cel mai eficient mijloc de a ne ajuta pe noi, sufletele noastre, sufletele din purgator și pe toți cei ce nu cred. Pentru că, prin rugăciunile noastre, darul lui Dumnezeu se coboară peste cei ce nu cred și cei ce încă au inimile înghețate”, a spus pr. Angel Zareczki (vicar episcopal pentru laici) în cuvântul de învățătură rostit în încheierea rugăciunii.

Calea Crucii la Prilog

În sintonie cu maramureșenii, în aceeași zi de duminică, 17 aprilie, membrii Reuniunii Mariane din Țara Oașului împreună cu credincioși veniți din întreaga zonă s-au rugat rugăciunea Calea Crucii pe dealul ce urcă înspre mănăstirea călugărilor bazilieni din Prilog. Această mănăstire reprezintă pentru zona Oașului și pentru oșeni un simbol de credință și dăruire, locul in care te poți retrage pentru a-ți recăpăta forțele pentru a merge mai departe deoarece aici a locuit, până în anul 2000, când s-a mutat la Tatăl, cel pe care oșenii (și nu numai) l-au numit „Unchiul Mihai”. Ctitorul bisericii mănăstirii care se află chiar în curtea casei lui părintești, unchiul Mihai a fost călugărul ales de Dumnezeu pentru a consola și a vindeca bolile trupești și sufletești ale tuturor celor care i-au călcat pragul casei și care au vrut să colaboreze cu el și cu harul divin. Astfel, decenii de-a rândul, pe acest deal pe care ieri s-a rostit Calea Crucii, au urcat înșiruite mașini și autocare pline de oameni ce căutau un sfat, un tratament, puțină consolare la unchiul Mihai. Acest deal al Prilogului este presărat cu rugăciuni fierbinți și lacrimi ale celor ce căutau tratament pentru o boală la care medicii nu găseau rezolvare și a celor ce se întorceau la Prilog pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru minunile săvârșite în viața lor, prin unchiul Mihai. Pentru oșeni, Prilogul a rămas un simbol și de aceea s-au strâns ieri în număr mare, începând cu ora 17:00 la intersecția din Orașu Nou-Remetea-Prilog pentru a urca cântând și rugându-se cele 14 stări din Calea Crucii până la mănăstire.     

Odată ajunși aici, părintele Ioan Zbona (paroh de Târșolț) le-a ținut celor prezenți o scurtă meditație. Vorbind despre milostivirea divină, pr. Zbona a afirmat: „Cred că ar fi greșit ca cineva să nu aibă încredere deplină în toată iertarea pe care bunul Dumnezeu dorește să ne-o dăruiască”. După cuvântul de învățătură a urmat rozarul de durere, care a încheiat momentul de rugăciune organizat de Reuniunea Mariană pentru a cinsti patimile Mântuitorului nostru. 

Biroul eparhial de presă