Luni, 13 Iulie 2020

Hramul parohiei „Sfântul Anton de Padova” din Baia Mare

Sâmbătă, 13 iunie, parohia „Sfântul Anton de Padova” din Baia Mare și-a serbat hramul.

Credincioși din mai multe parohii s-au adunat împreună pentru a se ruga sfântului minunilor, „sfântului cel mai iubit”, după cum a afirmat părintele Florin Fodoruț în cuvântul de învățătură: „Sfântul Anton de Padova, cel mai iubit și mai rugat sfânt din Biserica Universală”, „este cunoscut ca fiind făcător de minuni. Și așa este. Iubirea de aproapele este cea care face minuni. El a făcut minuni pentru că a ajuns la această desăvârșită iubire de Dumnezeu și de aproapele și această iubire desăvârșită de Dumnezeu și de aproapele i-a îngăduit să facă aceste minuni. Dar ca să ajungă să fie atât de desăvârșit în iubire, încât să simtă împreună cu cel care suferă, să râdă, cum spune apostolul Pavel, cu cel care râde, adică să aibă o inimă simțitoare, Sfântul Anton a trebuit să facă un drum greu. A început drumul încă din fragedă tinerețe (deși a murit tânăr, la 36 de ani), când a ales calea monahală în Ordinul Canonicilor Regulari de la mănăstirea Sfântul Vincențiu din Lisabona. El a ales să meargă acolo pentru că a dorit foarte mult să se roage în liniște. De aceea, Sfântul Anton va spune mai târziu, într-una dintre predicile sale, care sunt relatate în „Vita Prima”, că -rugăciunea este poarta către iubirea desăvârșită-. 

Acest lucru, el l-a înțeles din tinerețe: ca să poată să ajungă să împlinească această poruncă a iubirii lui Hristos, e nevoie să înceapă drumul invers, de la rugăciune, la facerea de bine, apoi la a vedea în aproapele său părțile pozitive și de a binecuvânta, a vorbi de bine, iar apoi, a iubi.

De aceea, Anton spunea: -rugăciunea este poarta care deschide dragostea!- Iar rugăciunea o putem întâlni și Dumnezeu vorbește inimii noastre numai atunci când inima noastră se liniștește, departe de grijile lumești”. 

Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele Florin Fodoruț, paroh în parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Satu Mare, împreună cu cei doi slujitori ai parohiei gazdă: Pr. Florin Marusciac (paroh) și pr. Mircea Manu (vicar parohial) și alți preoți invitați: pr. Silviu Hodiș, pr. Lucian Mariusciac și pr. Mircea Cînța.

După Sfânta Liturghie, s-a recitat Litania Sfântului Anton și s-au sfințit crinii aduși de credincioși, care simbolizează puritatea.

La final, părintele Florin Marusciac a mulțumit Domnului, dar și tuturor celor prezenți, părintelui Fodoruț, pentru disponibilitatea de a rosti cuvântul de învățătură și tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor prezenți. 

Biroul eparhial de presă

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.