Marți, 04 August 2020

Eparhia Greco-Catolică a Maramureșului în timpul păstoririi Episcopului Alexandru Rusu

Ieșită de sub tipar în anul 2019, la Editura Galaxia Gutenberg, cartea „Eparhia Greco-Catolică a Maramureșului în timpul păstoririi Episcopului Alexandru Rusu (1931-1948)”, reprezintă un „demers necesar, care se înscrie în nevoia de recuperare a memoriei după o lungă perioadă de înstrăinare a ei, voită de regimul opresiv al ideologiei comuniste”. Este, de asemenea, „Aducerea la lumină a unei părți din istoria zbuciumată a țării [fapt ce] omagiază meritat protagoniștii ei, deveniți astăzi eroi și martiri”, după cum descrie Preasfințitul Vasile Bizău pe prima copertă a cărții.

Volumul reprezintă o cercetare de amploare realizată de către Viorel Rusu, director al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, studiu pentru care, autorul a primit titlul de Doctor în Istorie, în anul 2018. 

În primele două capitole este descrisă perioada și contextul înființării Eparhiei, alegerea primului său Episcop, în persoana Preasfințitului Alexandru Rusu, profilul intelectual și direcțiile sale de acțiune, alegerea colaboratorilor și crearea instituțiilor și organismelor eparhiale, precum și organizarea administrativ-teritorială a eparhiei, dar și relațiile cu Episcopia Ortodoxă.

În capitolele 3 și 4 sunt descrise noile provocări cărora Episcopia trebuia să le facă față, în contextul nerecunoașterii sale de către Stat, dar și perioada instaurării regimului comunist și suprimării Bisericii Române Unite.

Lucrarea are 440 de pagini și conține 1710 note de subsol, fiind prima încercare de reconstituire a evoluției Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului în intervalul de timp menționat, fapt care îi conferă un loc aparte în cadrul istoriografiei de specialitate.

Decizia de a sprijini tipărirea i-a aparținut Preasfințitului Părinte Episcopul Vasile, vrednic urmaș al primului ierarh al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului, Fericitul Alexandru Rusu, beatificat la data de 2 iunie 2019 de către Sfântul Părinte Papa Francisc, împreună cu ceilalți șase episcopi greco-catolici uciși din ură față de credință, in odium fidei, în temnițele comuniste sau în domicilii forțate. Astfel, primul episcop al Maramureșului a devenit mijlocitorul credincioșilor către Dumnezeu. 

Cartea se poate achiziționa de la Sediul Episcopiei (str. Vasile Lucaciu 50, Baia Mare), biroul Contabilitate, la prețul de 28 Ron. 

Biroul eparhial de presă

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.