Marți, 23 Ianuarie 2018

Pe urmele delegaţilor maramureşeni ai Marii Uniri de la 1918 (2)

Cazul ing. Nicolae Barbul şi av. dr. Teofil Dragoş

Continuăm seria personalităţilor Bisericii Greco-Catolice care au reprezentat Maramureşul la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 cu alte două nume: ing. Nicolae Barbul şi av. dr. Teofil Dragoş.

1) Un alt reprezentant de seamă al Bisericii Unite care a reprezentat Baia Mare la Unirea din 1918 a fost inginerul Nicolae Barbul, fiul lui Gavril Barbul (1848-1921) şi al Mariei Barbul (născută Lucaciu).

Nicolae Barbul s-a născut la Pomi, în jud. Satu Mare, pe 6 aprilie 1879, tatăl său Gavril fiind un aprig luptător pentru drepturile românilor, memorandist prezent la Viena în mai 1892 alături de cei 300 de reprezentanţi români care înaintează împăratului Franz Josef Memorandumul. Mama sa Maria, născută Lucaciu, era soră a preoţilor dr. Vasile Lucaciu şi Constantin Lucaciu. Nicolae îşi petrece primii ani ai copilăriei în satul Mocira, unde se mută familia sa, iar aici începe şi primii ani de şcoală, urmaţi apoi de cei liceali la Năsăud, la Liceul Grăniceresc şi apoi la Blaj, iar de aici la Academia de agricultură din Magyarvàr unde se va specializa în agronomie. Se implică, asemenea multor tineri ai generaţiei sale, în politică, urmând o carieră diplomatică, reprezentând interesele României în SUA, după 1900, până la cel mai înalt nivel, cel al preşedintelui W. H. Taft al Statelor Unite. Activitatea în America îi este susţinută şi de fratele său ing. Gavril Barbul, de vărul său pr. Epaminonda Lucaciu fiul memorandistului pr. Dr. Vasile Lucaciu şi de un însemnat grup de români ardeleni. În 1903 pune bazele primei publicaţii româneşti din America, ziarul Românul. În 1913 revine la Mocira, dar este încorporat în armată alături de fratele său Vasile pe care îl pierde pe front în 1917 în bătălia de la Piave. Bolnav de pe urma războiului, se întoarce acasă implicându-se în activitatea politică mai întâi ca diplomat în cadrul Legaţiei americane de la Budapesta, iar apoi, din vara anului 1918, se va ocupa de organizarea consiliilor naţionale şi gărzilor naţionale româneşti. Va fi ales de Cercul electoral Baia Mare să reprezinte, în calitate de delegat titular, regiunea la Adunarea de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Este ales în Marele Sfat Naţional, unde participă la alcătuirea Consiliului Dirigent ce-l avea preşedinte pe George Pop de Băseşti şi secretar la Resortul Culte pe viitorul episcop de Maramureş dr. Alexandru Rusu. Nicolae Barbul, datorită cunoştinţelor în domeniul agronomiei va primi din partea Consiliului Dirigent funcţia de comisar pe probleme de agricultură. La Mocira va încerca să experimenteze şi va aclimatiza noi soiuri de plante. Participă la diverse conferinţe naţionale şi internaţionale în domeniul agricol, publică o serie de articole de specialitate în ziarele Curentul şi Universul, iar până în 1926 va deţine şi funcţii de conducere în Partidul Naţional Român. După 1926 îl găsim participant la conferinţa de unificare a PNR cu PNŢ. Pragul casei sale din Mocira a fost trecut de mari personalităţii ale politicii şi culturii româneşti, de la Constantin şi Vasile Lucaciu, la Epaminonda Lucaciu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Virgil Madgearu etc... Ca o recunoaştere a meritelor sale politice, diplomatice şi ştiinţifice de inginer agronom, Nicolae Barbul va fi decorat în anul 1928, la un deceniu de la participarea la Unirea din 1918, cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. Va cunoaşte umilinţe din plin din partea autorităţilor, mai ales după cedarea Ardealului şi din păcate de stinge din viaţă la 64 de ani, pe 26 noiembrie 1943, fiind înmormântat alături de ceilalţi membri ai familiei la Mocira, fiind condus pe ultimul drum de un număr mare de credincioşi, oameni politici şi preoţi greco-catolici.

2) Un alt reprezentant de seamă al Biserici Unite a fost şi avocatul dr. Teofil Dragoş. Vedea lumina zilei în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 1874, în casa familiei Dragoş, Gabriel şi Maria (născută Pogăciaş) din Hideaga. Teofil era cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei. Suferă mult de pe urma pierderii în 1890 a surorii sale Emilia, care se stinge la numai 21 de ani, dar rămâne un bun apropiat al fratelui său mai mare cu 2 ani, Augustin.

Şcoala primară o urmează în satul natal, gimnaziul şi liceul la Baia Mare de unde va pleca la Academia de studii Juridice la Budapesta şi apoi la Viena. Studiile şi le va încununa cu obţinerea licenţei şi doctoratului în drept. Întors acasă, va colabora cu grupul de patrioţi români format în jurul părintelui Vasile Lucaciu, iar în scurt timp, la numai 28 de ani, devine consilierul personal pe probleme juridice şi politice a „Leului de la Şişeşti”. Seriozitatea ce l-a caracterizat, precum şi conştiinciozitatea, l-au făcut pe tânărul avocat să fie ales pe 31 august 1909 vicepreşedinte al PNR, comitatul de Satu Mare. Din aceeaşi funcţie va fi ales delegat titular al cercului Baia Mare la adunarea Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Un an mai târziu, în 1919, va fi propus de către Vaida Voievod, Vasile Lucaciu şi Iuliu Maniu pentru funcţia de ministru, însă va refuza acest lucru. Nu cunoaştem cu exactitate motivul pentru care va trece de partea brătienilor, spre finele anului 1919, probabil datorită prieteniei cu Ionel şi cu Vintilă Brătianu, iar în această perioadă va înfiinţa filiala PNL Baia Mare, ocupându-se apoi de constituirea de filiale în judeţul Satu Mare. În anul 1922, din ianuarie până în octombrie, va deţine şi funcţia de prefect al judeţului Satu Mare, apoi deputat şi comisar guvernamental Societăţii Hidraulice „Ecsed”. În 1928-1930 deţinea funcţia de preşedinte al PNL Satu Mare, iar în 1933 îl întâlnim în Parlamentul României. Din păcate acest mandat nu-l va putea duce până la final din cauza decesului. Va deţine şi funcţia de director, la Baia Mare, al Casei de Economii Aurora, precum şi funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Satu Mare. S-a căsătorit cu Alice Klein din Hessendorf, din Austria, dar din păcate nu au avut urmaşi. Din postura de om politic se va implica în viaţa comunităţii greco-catolice din Hideaga, iar dărnicia acestuia se va vedea în 1928 când biserica veche va fi mistuită de un incendiu, iar el și dr. Ioan Pogăciaş vor fi finanţatorii principali ai bisericii din localitate, ctitorite în intervalul 1929-1935. Se stinge din viaţă la numai 60 de ani, pe 18 ianuarie 1934, fiind înmormântat în Hideaga, în biserica pe care a ctitorit-o, fiind condus pe ultimul drum de un impresionant cortegiu format din reprezentanţii de seamă ai Bisericii greco-catolice din regiune, precum şi de un număr impresionant de credincioşi, oameni politici şi oficialităţi. Pentru meritele sale, lui Teofil Dragoş i s-a conferit de către regele Carol al II-lea Ordinul Coroana României în grad de Cavaler.

Pr. dr. Ioan TÎMBUȘ

Centrul Universitar Nord/ Baia Mare

(Articol apărut în ziarul Graiul Maramureşului miercuri, 20 decembrie 2017 -

continuare din Graiul Maramureşului nr. 8410 de miercuri 6 decembrie 2017, p. 5) 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.