Sâmbătă, 09 Noiembrie 2024

PS Vasile în deschiderea Simpozionului dedicat Episcopilor Martiri: „Bobul de grâu, dacă nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce rod mult”

„Bobul de grâu, dacă nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce rod mult”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în cadrul Sfintei Liturghii celebrate cu ocazia deschiderii Simpozionului  „Arestarea Episcopilor – de la martiriu la fericire”, ajuns la a XX-a ediție. Sfânta Liturghie de deschidere a fost celebrată în Capela Episcopiei joi, 24 octombrie 2024, iar sesiunea de conferințe a simpozionului s-a desfășurat vineri, 25 octombrie, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie din Baia Mare.

Desfășurat deja de 20 de ani și organizat anual de către AGRU Maramureș, simpozionul își propune să fie un moment „de aducere aminte a ceea ce s-a întâmplat în noaptea dinspre 28 și 29 octombrie 1948, când au fost arestați toți episcopii Bisericii noastre și a început, odată cu arestarea lor, calea crucii a întregii noastre Biserici”, a afirmat Preasfinția Sa, punând în lumină planul divin al lui Dumnezeu, care, prin martiriu, face să înflorească Biserica Sa: „În sufletul curat, ancorat în Dumnezeu și în credință, este acea energie vitală a lui Dumnezeu, care face apoi să încolțească o viață nouă, o viață nouă în speranță și această viață nouă o moștenesc boabele de grâu care sunt din spicele bobului mort în pământ. În acest context, dragi frați și surori în Hristos, se cuvine să ne aducem aminte și să-i mulțumim Domnului pentru cei cinci ani care au trecut de la beatificarea episcopilor noștri și de aceea simpozionul a mai căpătat acest subtitlu: „De la martiriul la fericire”.

Dar ca să putem să ne dezvoltăm ca și Biserică, e nevoie să ne cunoaștem rădăcinile și pe cei care s-au jertfit pentru ca noi să avem azi libertate religioasă, a exprimat în deschiderea lucrărilor simpozionului din data de 25 octombrie doamna Janeta Ciocan, vicepreședinte eparhial AGRU, cea care se ocupă îndeaproape de organizarea acestui eveniment și care a fost felicitată, împreună cu asociația, de Ierarhul de Maramureș, întrucât „organizarea a 20 de ediții de simpozion denotă o mare fidelitate și loialitate față de un proiect”.

Astfel, în cadrul conferințelor, Lectorul universitar Dr av. Ionuț Vida Simiti a expus în detaliu și cu exemple concrete colaborarea de 40 de ani dintre Fericitul  Episcop Martir Alexandru Rusu și Călugărul Leon Manu, iar dr. Viorel Rusu a prezentat cartea „Leon Iulian Manu, conducătorul acțiunii ilegale a preoților greco-catolici”, scrisă de  dr. Ionuț Vida Simiti.

Profesorul univ. dr. Blaga Mihoc a prezentat cartea „Victor Mihali di Apșa și lumea în care a trăit”, de Ion Ardeanu Pruncu.

Părintele Cristian Langa, în conferința „Nu se improvizează nici martiriul nici veșnicia. Repere de pregătire pentru veșnicie în corespondența viitorului Episcop Martir Ioan Suciu”, a încercat să surprindă elementele interioare, trăirile celor care sunt martirii Bisericii noastre. „Martiriul și martirul nu este rodul unei clipe, ceva neașteptat care se termină cu bine, cu încununarea ca martiriu și cu locul în calendar...martiriul se pregătește, pas cu pas, zi după zi...  este încununarea unei vieți trăite în lumină sub privirea uneori doar a lui Dumnezeu, în spiritul credinței, al jertfei, al carității, al speranței” (Mons. Vladimir Ghika). Părintele a explicat modul în care, viața episcopilor martiri a fost o continuă potrivire a trăirii vieții sub privirea și în lumina lui Dumnezeu, „ei au trăit zilnic căutând să fie fideli prezenței, voinței și iubirii Domnului”.

În cea de-a doua parte a sesiunii de lucrări, părintele dr. Ioan Tîmbuș a prezentat „Contribuția preotului Sigismund Lenghel la dezvoltarea religioase, sociale și politice din Baia Mare în prima jumătate a secolului XX”, iar părintele Silviu Hodiș a prezentat cartea „Lumină din Lumină – o reflecție teologică asupra Crezului de la Niceea", de Robert Barron .

În final, doamna Janeta Ciocan și d-na Lucia Pop au vorbit despre „Casele Memoriale ca locuri de reculegere și recuperare a memoriei unui popor”.

Un simpozion, așadar, care a încercat să pună alte piese în puzzle-ul care își dorește să recompună istoric cei mai dificili ani ai Bisericii greco-catolice din România, dar și cei care au dat cea mai mare dovadă de profunzime spirituală, dând urmașilor acestei Bisericii modele demne de urmat, vieți de episcopi jertfite cu dăruire și asumare, pentru renaștere și libertate, lăsând ca ecou cuvintele Episcopului Ioan Suciu rostite de pr. Cristian Langa: „N-o să regretăm niciodată crucile, dacă le-am purtat cu vrednicie. Nu-i frumos să târâm crucea ca niște râme. Să o purtăm, calmi și încrezători, în brațe!”.

Biroul eparhial de presă  

 

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.