Vineri, 29 Martie 2024

Ziua Mondială a Bolnavului celebrată în Eparhia de Maramureș

Ziua Mondială a Bolnavului, instituită de către Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1992 și celebrată pentru prima dată în anul 1993 la Lourdes (Franța), se sărbătorește an de an și în Eparhia de Maramureș.       

Cu acest prilej, în întreaga lume, Biserica organizează momente de rugăciune, precum și acțiuni caritabile prin spitale, cămine de bătrâni, la domiciliul bolnavilor sau a persoanelor aflate în suferință.

Astfel, sâmbătă 9 februarie începând cu ora 10:30, în holul Spitalului Județean ,,Dr. Constantin Opriș” din Municipiul Baia Mare, s-a organizat un moment de rugăciune pentru cei aflați în suferința sufletească și trupească. Momentul de rugăciune a debutat prin celebrarea Sfântului Maslu de către Părintele Can. Emil Gîrboan, protopop de Baia Mare, alături de alți preoți din Eparhie. Pe parcursul rugăciunii a avut loc ungerea cu ulei binecuvântat a credincioșilor prezenți, iar după încheierea oficiului, preoții prezenți au mers în fiecare salon al spitalului ungându-i pe toți bolnavii cu ulei binecuvântat.

Tema sub care s-au desfășurat activităţile ocazionate de cea de-a 27-a Zi mondială a bolnavului de anul acesta a fost motto-ul ales de Papa Francisc în mesajul său pentru Ziua Mondială a Bolnavului: În dar aţi primit, în dar să daţi (Mt 10,8).

Un exemplu de dăruire de sine pentru cei aflați în suferință a fost Sfânta Tereza de Calcutta pe care Papa Francisc a evocat-o în Mesajul din acest an dedicat Zilei mondiale a bolnavilor: În toată existenţa sa, Maica Tereza a împărţit, cu generozitate, milostivire divină, manifestându-şi disponibilitatea faţă de toţi prin primirea şi apărarea vieţii umane, cea născută şi cea abandonată şi considerată un rebut […] S-a aplecat asupra persoanelor epuizate, lăsate să moară la margini de drumuri, văzând în acestea demnitatea dată lor de Dumnezeu; şi-a făcut auzită vocea de către cei puternici de pe pământ, pentru a-şi recunoaşte greşelile în faţa crimelor […] a sărăciei creată de ei înşişi. Milostivirea a fost pentru ea "sarea" care dădea gust fiecăreia din operele sale şi ,,lumina" care lumina întunericul acelora care nu mai aveau nici lacrimi pentru a-şi plânge  sărăcia şi suferinţa.

Ziua mondială a Bolnavului oferă totodată atât prilejul de a crea conexiuni de solidaritate între cei sănătoși și bolnavi cât și ocazia de a reflecta asupra sensului durerii și datoria creștină de asumare a responsabilității pentru persoanele care sunt bolnave, dar și pentru cele care îi ajută.

Evenimentul este organizat anual de către Asociaţia Medicilor Catolici din România, Filiala Maramureș-președinte, dr. Ilieș Alexandru şi Misiunea Greco-Catolică Spitale Baia Mare, administrator parohial, pr. Mihai Şimonca. Cu toţii lucrează deopotrivă ca manifestarea să se desfăşoare bine, pentru a putea păstra în inimă timp de un an spiritul acestei zile, deoarece cei care lucrează în Sistemul Sanitar, ziua bolnavului este în fiecare zi, 365 de zile pe an.

Biroul eparhial de presă

ziuabolnavului1

ziuabolnavului2

ziuabolnavului3

ziuabolnavului4

ziuabolnavului5

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.