Luni, 02 Decembrie 2024

 Surorile Benedictine de Caritate

str. Pintea Viteazu nr. 33A

551600 Sighetul Marmației

jud. Maramureș

tel: +40262311088

Superioară: Rus Livia 

 

 

Congregația Surorilor Benedictine de Caritate, este o familie religioasă altoită pe marele și secularul arbore benedictin, fondată în 1908 la Roma de către călugăriţa benedictină de clauzură Maica Colomba Gabriel, de origine poloneză, pe care Domnul a chemat-o departe de patria sa, unde, la umbra crucii, face să înfloarească această tânără mlădiţă a Ordinului Benedictin de viaţă activă: Congregația Surori Benedictine de Caritate.

Congregația este o comunitate religioasă în Biserica lui Cristos, unde fiecare soră prin profesiunea sfaturilor evanghelice, caută pe Dumnezeu prin urmarea lui Cristos cast, sărac şi ascultător, ducând la împlinire dăruirea sa totală ca şi sacrificiu oferit Tatălui pentru ca existenţa sa întreagă să devină un act neîntrerupt de cult în caritate. Aceasta dorea Fondatoarea Maica Colomba Gabriel când scria:

Religioasa este consacrată în mod unic gloriei lui Dumnezeu, este un suflet oferit  exclusiv lui Dumnezeu”.

În inima Maicii Colomba surorile nutrite la spiritualitatea Regulii Sfântului Benedict, dau laudă lui Dumnezeu și își oferă slujirea lor în diferite câmpuri de apostolat, conform dorinței fondatoarei lor care le invită: „să meargă acolo unde este un suflet de călăuzit, o inimă de mângâiat, un trup suferind de înălțat.“

Congregația este aprobată de Sfântul Scaun, constituită de drept pontifical, aparţine vieţii şi sfinţeniei Bisericii, este subordonată Supremei sale Autorităţi şi legilor ecleziastice privitoare la viaţa religioasă şi consacrată. Spiritul benedictinei de caritate, care trebuie să fie un înger de sacrificiu pentru aproapele,  se dedică în totalitate slujirii salvifice a lui Cristos în favoarea fraţilor  şi trăieşte într-o comunitate: Orante - capabilă de dăruire şi rugăciune, Cristocentrică - avându-L pe Cristos mereu în centrul existenţei, Misionară - participând la misiunea ce îi este încredinţată, Ecleziastică - trăind în societate cu responsabilitate, apartenenţa la Congregație şi la Biserică.

Astăzi congregația are 90 de surori răspândite în 15 case în Italia, Madagascar și România.

 

Scurtă istorie a prezenţei în România

Congregația Surorilor Benedictine de Caritate îşi desfăşoară activitatea în România de peste douăzeci de  ani. În vara anului 1994 (29 iunie) se deschide la Sighetu Marmaţiei prima casă a Congregației.

La sosirea primelor surori în România nu se ştia prea bine în ce chip vor desfăşura misiunea lor. Cei care au dat un stimulent şi o direcţie misiunii au fost copii care cereau pâine şi astfel, au orientat această prezenţă în favoarea lor. Surorile Benedictine de Caritate au reînnoit spiritul fondatoarei lor, şi tuturor copiilor celor mai săraci din cartierele Sighetului au deschis uşa casei lor pentru a-i hrăni, îmbrăca, educa, şi ajuta să-şi petreacă timpul într-un mod mai plăcut, sănătos şi ferit de pericolele străzii. Surorile au răspuns astfel chemării lor - precum Maica Colomba la Roma - de a transmite iubirea lui Dumnezeu fraţilor celor mai mici şi nevoiaşi. În scurt timp, surorile au fost sprijin şi pentru tinerele care nu aveau un rost în viaţă, o familie, un sprijin moral şi material. Numărul copiilor şi a tinerelor creşte, şimţindu-se nevoia pentru noi spaţii: ateliere de croitorie, tricotaje, săli de studiu, sală de mese, serviciu duşuri şi spaţiu pentru o casă, o adevărată familie pentru cine nu avea familie.

Aşa se instituie Fundaţia Casa Famiglia Madre Colomba însuflețită și călăuzită de sora Bianca- Neria Santori osb, delegata  pentru România.

Astăzi Casa Famiglia Madre Colomba cu sediul în strada Pintea Viteazu nr 33/A din Sighetu Marmaţiei îşi desfăşoară activitatea în strada Mihai Viteazu nr 67, unde funcţionează o grădiniţă care poartă numele Fondatoarei: Grădiniţa Madre Colomba, pentru copiii cei mai mici, săli de clasă pentru elevii care fac parte din Proiectul Ai carte ai parte, în vederea prevenirii abandonului şcolar, casa familială pentru tinere cu nevoi, servicii pentru igienă şi asistenţă medicală, săli pentru educaţie catehetică a copiilor parohiei Greco-Catolice şi formarea morală, religioasă a tinerilor. Un număr de trei benedictine împreună cu şaisprezece angajaţi și zece voluntari se dăruiesc cu un altruism fără margini pentru a sluji aproapelui cu spiritul Maicii Colomba care era: O femeie deschisă, cu caracter ferm, o mamă afectuoasă, înţelegătoare, conştientă, care călăuzeşte cu tărie şi cu dragoste pentru a sluji. (Pr.V.Ceresi)

Precum Maica Colomba, surorile nu sunt singure pentru a face să crească o asemenea operă, alături de ele sunt multe persoane generoase care prin harul lui Dumnezeu se dăruiesc în apostolatul activ împreună la Sighet. Misiunea acestei comunități este un răspuns la nevoile societății de azi, ca suport în favoarea familiilor sărace, dezorganizate și a celor mai nevoiași, indiferent de etnie, stare socială, naționalitate și religie.

Viziunea este conectată la necesitățile societății locale cu contribuție la creșterea calității vieții, la formarea de buni locuitori cărora să le pese de cei din jur, formarea lor la datoria respectului și iubirii reciproce, victoria asupra tendințelor spre individualism și participarea activă la viața socială,  educând în acest scop sentimentul natural al sociabilității coroborat și îmbogățit de spiritul solidarității.