În prag de celebrare a unui secol de Românie modernă, 1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2018, duminică, 25 noiembrie 2018, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a trăit două momente de mare bucurie.

Câteva sute de credincioși din parohia Ieud și din parohiile învecinate au participat la Sfânta Liturghie celebrată de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, episcop greco-catolic de Maramureș, la noua biserică din parohia Ieud. Alături de Preasfinția Sa au concelebrat pr. Vasile Codrea – paroh și protopop de Iza-Vișeu, pr. dr. Vasile Iusco – protopop de Sighet și alți preoți din localitățile învecinate veniți la sărbătoare.

Dintre oficialitățile prezente la acest important eveniment pentru întreaga biserică au făcut parte: domnul Vasile Moldovan, prefect al județului Maramureș, domnul David Nicolae, primar al comunei Ieud, domnul George Moldovan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș și alți reprezentanți ai Guvernului României și ai comunității locale.

După Sfânta Liturghie a avut loc dezvelirea monumentului dedicat Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia și a victimelor regimului comunist din localitatea Ieud urmată de un parastas în memoria tuturor celor care și-au adus aportul la făurirea României moderne și a celor care au luptat împotriva regimului comunist ateu.

În după-amiaza aceleiași zile, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Săliștea de Sus, unde a binecuvântat capela din subsolul noii biserici parohiale din această localitate. Astfel, dezideratul credincioșilor greco-catolici din această parohie, și anume acela de a avea un loc adecvat unde să se poată ruga și să-l preamărească pe Dumnezeu, s-a împlinit în Anul Centenar. Evenimentul a debutat prin sfințirea mică a apei, după care Preasfinția Sa a binecuvântat capela prin stropire cu apă sfințită și a rostit rugăciunea de binecuvântare a noii capele. Seara a continuat cu slujba Vecerniei celebrată de Preasfințitul Părinte Vasile, răspunsurile fiind date de Surorile Baziliene din Baia Mare.

Biroul eparhial de presă

Miercuri, 21 noiembrie 2018, sărbătoarea ,,Intrarea Maicii Domnului în Templu”, în cadrul Sfintei Liturghii celebrată la biserica ,,Sfânta Maria” din Baia Mare, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău a hirotonit întru preot pe diaconul Sebastian Bersan.

,,Atunci când cineva primește Sfânta Taină a Preoției se spune se sfințește sau a fost sfințit. Ce presupune această afirmație, a fost sfințit? În Taina Preoției Spiritul Sfânt îl face pe om să îl reprezinte pe Hristos, nu numai să-l vestească, în misiunea sa ca și preot, ci să trăiască în spiritul blândeții lui Hristos, Păstorul cel Bun. Astăzi îl încredințăm Maicii pe diaconul Sebastian care va deveni  preot și să-și aducă aminte el, și toți care au primit acest dar al preoției, de ceea ce spunea Sfântul Augustin: Cu voi împreună sunt creștin, pentru voi sunt episcop. Preotul să nu uite niciodată că este din poporul lui Dumnezeu și pentru poporul lui Dumnezeu”, a afirmat Preasfințitul Vasile la sfârșitul cuvântului de învățătură.

Părintele Sebastian Bersan s-a născut în localitatea Sighetu Marmației în data de 28.05.1986. Între anii 2005-2008 a urmat cursurile de Licență în Teologie Pastorală Greco-Catolică la Institutul Teologic ,,Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. În aceeași perioadă a urmat și cursurile de Licență în Asistență Socială, în cadrul Universității de Nord Baia Mare. În anul 2008 obține din partea Congregației pentru Bisericile Orientale o bursă la Roma, fiind alumn al Colegiului Pontifical ,,Pio Romeno” din Cetatea Romei. Între anii 2008-2009 își finalizează studiile în teologie în cadrul Institutului SantʹAnselmo din Roma iar între anii 2009-2012 urmează cursurile de licență în cadrul Universității Pontificale Lateranense din Roma, specializându-se în  Doctrina Socială a Bisericii..

Din martie 2018 este numit Cancelarul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș. Îl rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să-i dăruiască preoție sfântă!

Biroul eparhial de presă

Născut la 22 noiembrie 1884, la Șăulia de Mureș, în familia preotului greco-catolic Vasile Rusu, tânărul Alexandru se arată încă de la vârste fragede atras de studiu, parcurgând etapele educative în satul natal, la Liceul German din Bistrița și pe urmă la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș. Studiile liceale le urmează în cetatea Blajului, acolo unde primește calificativul „excepțional” la examenul de maturitate. Își continuă parcursul educațional la Budapesta, în Seminarul Teologic, obținând, la data de 25 iunie 1910, doctoratul în teologie cu o temă privitoare la situația căsătoriei preoților în Biserica Greco-Catolică Română.

Hirotonit preot în data de 20 iulie 1910, este numit profesor de Teologie Dogmatică în cadrul Academiei Teologice din Blaj. În contextul Marii Uniri de la Alba Iulia, este numit secretar al Resortului Cultelor și al Instrucțiunii Publice din cadrul Consiliului Dirigent, resort condus de Vasile Goldiș.

În anul 1920, preotul Alexandru Rusu primește numirea de secretar mitropolitan, iar în 1923, devine canonic al Capitlului Mitropolitan de la Blaj. Este consacrat episcop de Maramureș de mitropolitul Vasile Suciu în data de 31 ianuarie 1931, la Blaj, iar pe 2 februarie al aceluiași an, are loc la Baia Mare intronizarea lui în Catedrala Adormirea Maicii Domnului.

După o viață de martor și mărturisitor al idealului Unirii, al credinței în Dumnezeu și în crezul său confesional, primește răsplata cuvenită celor care săvârșesc binele, și anume este închis de mai multe ori și trece la cele veșnice în 9 mai 1963, la închisoarea din Gherla.

În rânduri comprimate, iată o scurtă biografie a unei vieți de slujitor, de adevărată diakonie față de Biserică și față de patrie, care rămâne semn și simbol de bine peste generații, însă și o existență care chestionează felul în care au fost recompensați cei care au zidit prin viața lor unitatea actuală.

Începând cu primul Supplex trimis de episcopul greco-catolic de Oradea, Ignație Darabant, în anul 1791, Consiliului de Stat de la Viena și cel de-al doilea Supplex, din 30 martie 1792, trimis de episcopul greco-catolic de Blaj, Ioan Bob și de episcopul ortodox al Transilvaniei, Gherasim Adamovici, continuând cu Mișcarea pașoptistă și ulterior cu Memorandul din 1892, s-a așezat înspre o normalizare năzuința de secole a românilor din Transilvania de a fi recunoscuți de puterile imperiale. Această năzuință a pornit de multe ori de la Blaj, centrul atât de respectat în care s-au văzut și s-au trăit de-a lungul secolelor fapte de eroism. De acolo au fost simțite toate acestea de profesorul de teologie Alexandrul Rusu și din postura de redactor al prestigioasei reviste blăjene „Cultura Creștină” și ulterior director al ziarului „Unirea”, susținând mișcarea fremătândă a românității și a unității dorită de românii din ținuturile Transilvaniei.

Numit ulterior rector al Academiei Teologice din Mica Romă, a pregătit studenți înspre o asumare a istoriei pământului românesc, a Bisericii Unite cu Roma, o Biserică, iată, Unită și năzuind înspre o Unitate, respect și demnitate încă de la întemeierea cetății Blajului sub intuiția vizionară a episcopului Inochentie Micu Klein, simbol al gesturilor perene în fața actualității.

În istoria Transilvaniei se observă cum năzuința pulsului românesc, așa cum exista înaintea momentului Unirii de la Alba Iulia, din 1600 și de atunci înainte, a fost unul de unitate și de împărtășire, în ciuda multor orgolii care se antrenau în mințile și inimile conducătorilor de pe atunci și de acum. Valorile comune din fibra momentului albaiulian al unui Viteaz, unificator și făuritor al unui destin românesc s-a răspândit în întreaga suflare românească îndeosebi din Transilvania, ajungând de-a lungul secolelor și în sufletul de cleric al lui Alexandru Rusu, personalitate care a avut inspirația de a deveni imbold de valoare a unității în fiecare etapă a vieții sale.

Din demnitatea de episcop a condus, din anul 1931, nou-înființata Eparhie a Maramureșului, dintr-un oraș cosmopolit și multietnic. Situarea sa mereu la firul ierbii i-a permis mărturisirea Unirii de la Alba Iulia în planul practic, lipsit de aparente patriotisme și strigări de fraze prefabricate. Este lesne de înțeles că momentul 1 decembrie 1918 se pretindea inserat, integrat și asumat de întreaga populație asuprită de secole, de structurile sociale diferite de cele din Regat. Menținerea și întreținerea spiritului unionist în vremuri de închegare socială, de cumpănă, de nesiguranță economică a căzut în sarcina unor persoane care au mărturisit în continuare Unirea și au devenit mărturisitori practici ai Unirii în imediatul și concretul social și spiritual. Un episcopat ca cel al lui Alexandru Rusu a fost presărat încă din anul 1931 de distanțări și direcții ușor diferite față de integrarea tuturor românilor în societate. Atunci când, de pildă, după intronizarea sa, din data 2 februarie 1931, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Baia Mare, construită de canonicul Alexandru Breban, a primit Palatul Episcopal doar cu titlu de folosință, și nu de proprietate. Gesturi, iată, care vorbesc despre unitate și răsplată.

Ulterior, după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, episcopul dr. Alexandru Rusu rămâne în teritoriu să susțină românitatea și spiritul românesc din zona Maramureșului, a Sătmarului și a unei părți din Sălaj (aflate sub jurisdicția Eparhiei de Maramureș) în fața presiunii lingvistice și sociale din partea noului regim de dominație.

După eliberarea Ardealului, anul 1945 aduce instalarea comunismului în România, iar episcopul Rusu intră în atenția autorităților de pe atunci pentru atitudine împotriva intereselor statului. O viață trăită în slujba idealului unionist, a României Mari, este acum judecată pentru uneltire și trădare. Cursul istoriei poate fi uneori foarte crud.

Etapa finală a vieții sale este caracterizată de anchete, suferință și detenție. După unele peregrinări prin unele mănăstiri ortodoxe, în speranța renunțării la credința lui catolică, este încarcerat la închisoarea din Sighet, între anii 1950-1955. În anul 1957 este condamnat de Tribunalul Militar din Cluj-Napoca la 25 de ani de muncă silnică „pentru instigație și înaltă trădare” și întemnițat la Gherla, acolo unde trece la cele veșnice în data de 9 mai 1963. Ultimele sale cuvinte, memorabile pentru viața sa trăită eroic, consemnate de preotul și istoricul clujean Ioan M. Bota, au fost următoarele: „Frații mei, acum mă duc la Dumnezeu să-mi primesc răsplata pentru viața primită de la El, pentru Biserică și pentru români”. Un trup vlăguit în pragul trecerii în eternitate are puterea să se gândească la românii pe care i-a slujit prin vocația de preot și însăși patrimoniul românesc de care se bucura.

„Geniul este cel care și-a regăsit sinele”, spune un dicton noican, care ascunde în sine tematica vocației de a ființa întru devenire și întru regăsire. Episcopul Alexandru Rusu, mărturisitor al unității de neam, s-a regăsit pe sine în slujirea României și a românilor prin vocația sacrificiului.

Un veac de singurătate a unei Românii moderne trecută deseori pe lângă traiectoriile unei coerențe democratice trezește astăzi universul speranței din viața și activitatea episcopului dr. Alexandru Rusu, martir al Bisericii Române Unite cu Roma și mărturisitor al unității albaiuliene. Un adevărat jurnal al fericirii trăit în speranță și în dragoste pentru Biserică și pentru Patrie, ambele slujite în mod desăvârșit.

Ave victis! Ad multos annos România!

Pr. Dr. George Marius Nicoară

Duminica 18 noiembrie a.c. în biserica parohială Sf. Anton din Baia Mare a avut loc un eveniment festiv și comemorativ prilejuit de marea sărbătoare a centenarului unirii. O dorință, un vis un ideal care s-au făcut realitate când toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România. Evenimentul a început cu un moment de rugăciune în care s-a celebrat slujba de Tedeum comemorativ. Se cuvine să-i aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, pentru cele bune dar și pentru încercările care au fost de-a lungul istoriei țării în care locuim. După aceasta a avut loc conferința cu titlul Contribuția bisericii greco-catolice din nordul Transilvaniei la marea unire de la 1918. Timp de secole Biserica greco-catolică a fost nu doar purtătoarea și vestitoarea evangheliei pentru credincioșii ei, dar a avut și un rol esențial în nașterea și cultivarea culturii neamului pe care îl păstorea, asumându-și uneori și rolul de cârmuitor al poporului. Unirea din 1918 reprezintă, am spune, o culme ce are în spate un complex proces istoric precum și truda, suferința și jertfa multor persoane și personalități care își revendicau drepturile firești pentru neamul lor. Biserica și școala au fost principalele instituții din Transilvania prin care românii au reușit să-și păstreze identitatea națională până la momentul Marii Uniri. Încă de la începuturile unirii cu scaunul petrin de la Roma, Biserica greco-catolică (sau Biserica ortodoxă unită) prin școlile cu predare în limba română pe care le-a instituit (1754, Petru Pavel Aron, la Blaj) a început să pună o importantă piatră de temelie pentru viitoarea Unire a românilor din Transilvania cu țara mamă. De-a lungul a mai bine de două secole această Biserică a școlit și format oameni de valoare, adevărate elite care au ținut vie făclia idealului unității naționale chiar și în cele mai vitrege vremuri.

Același lucru s-ar putea spune și despre părțile aflate la nord de Transilvania, actualul teritoriu al eparhiei greco-catolice de Maramureș, unde de asemenea Biserica a avut un rol activ și important pentru emanciparea culturală a societății. Astfel, conferențiarii invitați au încercat să creioneze aspecte din viața unor instituții, persoane sau personalități ai Bisericii greco-catolice din această parte a țării, care și-au adus contribuția pentru împlinirea acestui mare deziderat al românilor de pretutindeni. După o scurtă introducere făcută de părintele paroh pr. dr. Marușciac Florin, părintele lector universitar dr. Ioan Tîmbuș a deschis tematica reflecției vorbind despre Contribuția protopopiatelor de pe actualul teritoriu al Eparhiei de Maramureș la Marea Unire, vorbind despre anumiți oameni mai puțin cunoscuți care au fost la rândul lor mari ctitori, nu doar de clădiri ci și de conștiințe. După această prezentare s-a trecut la evocarea a două mari personalități ale Bisericii greco-catolice, recunoscute ca fiind doi mari corifei ai unirii: preotul dr. Vasile Lucaciu și Gheorghe Pop de Băsești. Domnul muzeograf dr. Marius Câmpeanu a împărtășit celor prezenți prelegerea cu titlul Pr. dr. Vasile Lucaciu - o viață pentru un ideal, în care a prezentat unele date esențiale din viața leului de la Șișești. Vasile Lucaciu este una dintre cele mai emblematice personalităţi din nord-vestul Transilvaniei, consacrat în memoria naţională cu supranumele de Leul de la Şişeşti. Doamna muzeograf Janeta Ciocan a evocat personalitatea lui George Pop de Băsești cu prelegerea George Pop de Băsești - personalitate marcantă în lupta pentru unitate națională, în care a vorbit despre unele aspecte frumoase și emoționante din viața marelui corifeu al unirii. George Pop de Băsești a fost cel care a prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Evenimentul s-a încheiat cu mulțumirile părintelui paroh adresate conferențiarilor dar și celor invitați, după care a avut loc un moment de comuniune frățească în legătura păcii la mica agapă organizată de parohie. În acest an centenar invocăm Numele sfânt al Lui Dumnezeu ca să reverse belșugul său de har peste noi toți precum și peste alte popoare.

Biroul eparhial de presă

Duminică, 18 noiembrie 2018, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia greco-catolică Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din municipiul Satu Mare. Evenimentul a fost prilejuit de sărbătoarea hramului comunității. În cadrul Sfintei și Dumnezeiești Liturghii, Preasfinția Sa a acordat treapta ipodiaconatului absolventului de teologie Dorel Aciu din Satu Mare.

La începutul cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a transmis credincioșilor prezenți salutul și binecuvântarea Sfântului Părinte Francisc pentru toate comunitățile greco-catolice din România, în urma vizitei Ad Limina Apostolorum de la Roma, motiv pentru care și hramul bisericii a fost sărbătorit cu o ușoară întârziere.

Pornind la textul Evangheliei, și anume a bogatului nebun căruia i-a rodit țarina, Preasfințitul Părinte Vasile a subliniat importanța unui bun discernământ pentru a trăi ca fii ai luminii în veacul de acum. Această importanță reiese din pilda pe care o oferă Isus la cerința unei persoane să facă dreptate între el și fratele lui de împărțire a averii; acest dialog se găsește în capitolul 12 din Evanghelia după Luca. ,,Prin această pildă, a bogatului căruia i-a rodit țarina, Isus arată faptul că viața nu stă în prisosul avuțiilor, pentru că aceste avuții nu aduc o mulțumire și liniște interioară. Bogatul, în loc să fie mulțumit că i-a rodit țarina, devine mai degrabă un neliniștit. El se referă doar la sine, la bunurile sale, la averea pe care o are, la sufletul său, începe o discuție între sine și suflet, o referință continuă la sine însuși. Netrecând niciodată de noi înșine, se ajunge astfel la egoism, iar egoismul este unul dintre păcatele care ne separă de Dumnezeu, deoarece egoismul oprește toată această realitate creată și inclusiv pe noi înșine doar la propria persoană”.

După Sfânta Liturghie, a fost lansat volumul de documente intitulat Consiliul Național Român Satu Mare. Satu Mare și Marea Unire. Documente (1918-1919), volum dedicat împlinirii a 100 de ani de la cel mai important eveniment din istoria neamului românesc și anume Marea Unire a tuturor românilor realizată la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia. Coordonat de domnul dr. Viorel Ciubotă și domnul dr. Viorel Câmpeanu, acest prim volum însumează selectiv un număr de 286 de documente care au fost emise de Consiliile Naționale Române din comitatul Satu Mare și cercual Baia Mare.

Volumul reprezintă totodată și un omagiu adus de autori zecilor de mii de români din Sătmar care, în toamna anului 1918 și primăvara următorului an, au luptat pentru îndeplinirea acestui măreț ideal, o Românie Mare și Unită.

Biroul eparhial de presă

Recent a apărut la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș Calendarul Creștin Greco-Catolic pe anul 2019. Ca în fiecare an, și anul acesta, calendarul este editat în trei forme: un calendar-spirală, dedicat primului episcop greco-catolic de Maramureș, Preasfinția Sa Dr. Alexandru Rusu – martirizat de statul comunist ateu pentru unitatea Bisericii lui Hristos, a cărui proces de beatificare se află la Vatican fiind spre finalizare; un calendar-filă de perete, înfățișându-l pe Mântuitorul Isus Hristos – Pantocrator, și un calendar agendă care cuprinde rânduielile bisericești de peste an.  

Dată fiind diversitatea etnică a credincioșilor greco-catolici de pe teritoriul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, calendarul-filă de perete este editat în trei limbi: limba română, limba ucraineană și limba maghiară.

Calendarele pot fi procurate atât de la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș cât și din parohii.

Biroul eparhial de presă

Joi, 8 noiembrie a.c., de la ora 17:00, în parohia greco-catolică de limbă maghiară din localitatea Peleș (protopopiatul Ciscarpatin de Satu Mare) a avut loc hramului bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În ciuda frigului și a vremii mohorâte, s-a umplut din nou biserica satului unde credincioșii greco-catolici i-au sărbătorit pe ocrotitorii bisericii și ai localității. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de părintele Zoltán Orosz din Baktalórántháza, Ungaria (director al organizației Caritas a Eparhiei Greco-Catolice de Nyíregyháza), care a sosit la Peleș împreună cu credincioși. La slujbă au concelebrat preoții: Adalbert Pallai (de la biserica Sfânul Nicolae din Satu Mare), Ștefan Kozsán (parohia Micula) și Béla Pallai (parohul gazdă). În predica adresată credincioșilor și pelerinilor sosiți la Peleș pentru a sărbători împreună cu enoriașii satului, invitatul a subliniat: „Fiecare dintre noi, pe lângă arhangeli și îngerii cunoscuți pe nume, avem și un înger păzitor. Pe lângă faptul că aceștia au grijă de noi, ei lucrează permanent și stau continuu lângă noi chiar și atunci când nu îi vedem sau nu ne gândim la ei. Fiecărui om i se atribuie la botez un înger care-i va fi protector toată viața. Acesta nu-i știrbește libertatea de acțiune a omului și nici nu poartă responsabilitatea faptelor acestuia. Din păcate foarte rar îi luăm în considerare și poate le provocăm multe lacrimi. Ei nu au o misiune ușoară. Răspund de noi în fața lui Dumnezeu. Iubirea acestor ființe se manifestă prin laude, fidelitate și slujire, mijlocire, povățuire și ajutor. Iar pe lângă acestea, mai există foarte multe care nu au nume. Când noi oferim o faptă bună semenilor noștri, aceasta o facem fără nume – asemenea îngerilor. Așadar și noi suntem îngerii celor care trăiesc cu și lângă noi. Și noi suntem responsabili unul față de celălalt. Oare noi nu vom fi întrebați la Judecata de Apoi cum anume am fost îngerul păzitor față de aproapele nostru”.

La încheierea ceremoniei din biserică, parohul gazdă, mulțumind preoților și credincioșilor prezenți la această solemnă sărbătoare, i-a invitat la o agapă pregătită în fața bisericii de Asociația Femeilor Sfânta Ana. Pe lângă Sfântul Arhanghel Mihail, s-a sărbătorit și Sfântul Arhanghel Gavriil, care este aducătorul veştilor bune. El a vestit naşterea Domnului. Amintindu-se și de acest fapt, credincioșii veniți la hramul bisericii nu au omis ocazia de a se închina în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu. La ieșire din biserică, pelerinii au avut posibilitatea să achiziționeze obiecte bisericești cu chipul Născătoarei și bonuri de cărămidă cu amprenta icoanei din Peleș a căror valoare se oferă pentru a sprijini reconstrucția bisericii-monument istoric.

Pr. Béla Pallai

Duminică, 4 noiembrie 2018, în parohia de limbă ucraineană Sighetu Marmației, în biserica din aceeași localitate, cu hramul ,,Acoperământul Maicii Domnului”, a avut loc instalarea noului paroh în persoana părintelui Marușciac Dan Lucian. Parohia a rămas vacantă după plecarea părintelui ex-vicar general pt. ucraineni Mihai Dubovici, la terminarea mandatului său din 30 august 2018. La finalul Sfintei Liturghii, prezidată de părintele vicar general pentru ucraineni Nicolae Nicolaișen, în mod solemn, în fața comunității prezente, s-a dat citire Decretului de numire, prin care Pr. Marușciac Dan Lucian, este numit administrator parohial al parohiei Sighetu Marmației, începând cu data de 1 noiembrie 2018, dându-i-se totodată și favorurile aferente.

Pr. Marușciac Dan Lucian, s-a născut în data de 23 decembrie 1985 și a crescut în localitatea Crăciunești din județul Maramureș. După terminarea studiilor gimnaziale din Sighetu Marmației a început Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea, după care a urmat 4 ani de studii teologice la Facultatea de Teologie Greco-Catolica, din aceeași localitate. După terminarea Facultății este trimis bursier la Roma, unde va obține diploma de licența în specialitatea Teologie Patristică la Institutul Pontifical Oriental din Roma.

Hiroronirea sacerdotală a primit-o în data de 17 septembrie 2017, prin punerea mâinilor de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, Eparh de Maramureș.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele Lucian a mulțumit Preasfinției Sale Episcop Vasile Bizău pentru încrederea acordată, părintelui vicar Nicolae Nicolaeșin, credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie, încredințându-se și încredințându-i pe fiecare rugăciunilor sale în vederea slujirii și grijii pastorale a sufletelor acestei parohii.

Biroul eparhial de presă

La 70 de ani de la crunta noapte din 28-29 octombrie 1948, când a început drumul calvarului pentru Biserica Greco-Catolică din România, trimisă în catacombe, precum primii creştini din Roma, de către nou instalata putere comunistă, AGRU-Filiala Baia Mare III comemorează pentru a patrusprezecea oară această dată de hotar în istoria bisericii noastre.

După ce mai bine de 14 ani, după decembrie 1989, biserică ne-a fost „Catedrala Cerului” de la Monumentul Ostaşului Român din parcul central al Băii Mari, ajunşi între zidurile abia conturate ale noii bisericii  parohiale, rememorând evenimentele care au marcat viaţa Bisericii Greco-Catolice, împreună cu preotul nostru de atunci, pr. Simion Mesaroş, am înţeles că suntem datori să nu lăsăm pradă uitării viaţa atât de zbuciumată a bisericii ai cărei fii suntem. Astfel s-a născut ceea ce l-am numit, poate pretenţios, Simpozionul „Arestarea Episcopilor”.

Păstrând dealungul anilor forma de desfăşurare inţială, ediţia din acest an s-a desfăşurat în zilele de 26-27 octombrie.

Ca în fiecare an deschiderea s-a făcut la Biserica Sfântul Anton de Padova, vineri seara, prin celebrarea Sfintei Liturghii în memoria episcopilor, preoţilor şi credincioşilor, care au rămas fideli credinţei primită la botez. Serviciul divin a fost oficiat de mai mulţi preoţi, celebrantul principal fiind părintele protopop al Băii Marii, pr. Emil Gîrboan.

Ziua a doua a fost dedicată prelegerilor ştiinţifice, locul de desfăşurare fiind Salonul Artelor de la Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu.     

Sesiunea de prelegeri a fost moderată de profesorul de istorie Lucian Miclăuş, de la Colegiul Gheorghe Şincai. Prelegerile au îngemănat cele două centenare din acest an: Centenarul Marii Uniri şi un secol de la sfârşitul Mareui Război.

Au vorbit, în ordine: - preot Gheorghe Ţurcaş, vicar foraneu onorific de Şimleul Silvaniei, care şi-a prezentat cartea, autobiografică, Istorie Trăită. Cartea este o autentică şi emoţionantă mărturie a unei vieţi, care, trecând peste vicisitudinile din perioada comunistă a României, a ajus să se dăruiască „ieşirii la lumină” a Bisericii Greco-Catolice.

- profesor drd. Zamfira Tîmbuş şi-a prezentat cercetările făcute în fondul arhivistic Espicop dr. Iuliu Hossu, aducând în faţa ochilor auditoriului pagini inedite din corespondeţa espiscopului, din timpul Marelui Război şi până în anii '30 ai secolului trecut.

- preot lector dr. Ioan Tîmbuş i-a emoţionat pe participanţi făcându-le cunoscute figuri de eroi şi martiri ai Marii Uniri de la 1918, de pe teritoriul actualei Episcopii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică a Maramureşului.

-preotul Simion Mesaroş, preot din perioada de clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice, a vorbit despre cele două Biserici Româneşti în timpul comunismului.

-preotul dr. Vasile Iusco, protopop  al Sighetului, a prezentat un subiect, foarte puţin cunoscut de către noi, şi anume Despre Biserica Greco-Catolică din Transcarpatia-Ucraina, cândva parte a Maramureşului şi unde astăzi fiinţează 4 parohii greco-catolice de limbă română.

Prima intervenţie a constat, de fapt, în citirea mesajului trimis de poetul Ioan Brad, mesaj intitulat „Mărire Vouă”, care începe cu cuvintele: „cu această exclamaţie biblică se cuvine şi este firesc să evocăm şi preamărim viaţa atâtor ierarhi ai Bisericii noastre Unite cu Roma”.

La final s-a dat citire unui alt mesaj transmis de Ion-Andrei Gherasim, Președinte executiv Fundația Corneliu Coposu, nepot direct al lui Ilie Lazăr, care a dorit să fie prezent măcar printr-un mesaj, obligaţiile în care era angajat nepermiţându-i să fie prezent la Baia Mare.

Din partea participanţilor consemnăm mărturia domnului Ioan Raţiu, blăjean, ajuns de mulţi ani băimărean, şi care elev de liceu fiind a fost martorul acţiunilor care au condus la suprimarea funcţionări legale a Bisericii Greco-Catolice.

Marian Boian - AGRU Baia Mare

Câteva gânduri propuse de profesorul dr. Ciprian Ghișa la evenimentul „Școala Ardeleană - Memorie și educație” organizat de Departamentul pentru Cultură din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, în data de 11 octombrie 2018, Ziua Școlii Ardelene, la Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare.

Şcoala Ardeleană: semnificaţia unui brand cultural românesc

Ce înseamnă Şcoala Ardeleană? Să spunem pentru început că în epoca lui Samuil Micu şi a contemporanilor săi acest concept nu exista. Asemenea altora, „Imperiul Bizantin” spre exemplu, expresia a fost concepută ulterior de istorici pentru a desemna un fenomen care este cultural, politic şi naţional deopotrivă, caracterizând universul românesc transilvănean din a doua jumătate a secolului XVIII şi din primele decenii ale secolului XIX, din perioada de exprimare a iluminismului şi de apariţie a zorilor romantismului. Pornind de la această observaţie, se ridică o serie de întrebări: ce se ascunde în spatele acestui construct cultural?; ce domenii de activitate şi ce personalităţi îl definesc?; în ce măsură este el definitoriu pentru evoluţia istorică a românilor?
În mentalul colectiv românesc, Şcoala Ardeleană este reprezentată prin celebra triadă formată din Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Ei sunt Corifeii, titanii, uriaşii pe umerii cărora s-au urcat generaţiile viitoare de intelectuali români pentru a vedea mai departe, pentru a-şi dezvolta orizonturile, pentru a lupta în continuare pentru ridicarea acestui neam. Este imaginea promovată decenii la rând în manualele de istorie sau de limbă română.
Cei trei sunt alăturaţi în mod aproape firesc, formând o unitate, la care s-a adăugat doar persoana lui Ioan Budai Deleanu, apropiat lor, dar totuşi poziţionat oarecum în afara cercului restrâns al acestor personalităţi de prim rang. Desigur că această imagine are la bază câteva argumente foarte serioase: au studiat în aceleaşi centre, la Blaj, la Viena sau Roma; au fost rezultatele aceluiaşi program cultural, cel conceput de Inochentie Micu Klein, vlădica român care a întrezărit necesitatea formării unei elite intelectuale ca premisă necesară şi obligatorie pentru succesul activităţii de ridicare culturală şi naţională a acestui popor; au lucrat în unele cazuri la proiecte comune – aşa cum îi vedem pe Micu şi Şincai semnând împreună lucrarea Elementa lingua daco-romanae sive valachicae sau elaborând extraordinarul proiect al Catehismului cel Mare ce va cunoaşte apoi alte șapte ediţii, rămânând în uzul parohiilor până după jumătatea secolului XIX; au locuit şi lucrat în acelaşi mediu, cel puţin pentru o perioadă, fiind activi pe scena mică a Blajului, din jurul pieţei mărginite de catedrala aceluiaşi Inochentie şi de clădirile celebrelor şcoli deschise de Petru Pavel Aron în 1754.
Se cunoaşte mai puţin faptul că aceşti mari oameni de cultură au colaborat destul de puţin, că nu au avut relaţii personale prea bune, că nu au urmărit să construiască o şcoală şi că nu au format ei înşişi ucenici. Ceea ce au reuşit însă a fost să influenţeze prin exemplul lor intelectualitatea română a vremii atâta cât era şi au devenit un catalizator pentru toate iniţiativele ulterioare. Nu au fost străini de aproape nici un domeniu: au scris teologie, istorie, literatură, filosofie; s-au implicat în mişcarea naţională convinşi de faptul că este de datoria lor să trezească un popor adormit şi să-l ajute să depăşească decalaje culturale şi politice adâncite de-a lungul secolelor faţă de celelalte naţiuni ale ţării. Au acţionat însă din direcţii diferite, şi de la un moment dat, din zone diferite.
Totul a pornit aşadar din micul târg al Blajului, însă acest elan deosebit s-a extins treptat şi spre celelalte centre româneşti, iar în această mişcare s-au regăsit Oradea, Sibiul sau Buda, iar alături de cei patru vom găsi şi alte nume: Ignatie Darabant, Vasilie Aaron, Ţichindeal, Vasile Popp, Ioan Bob, Ioan Piuariu Molnar şi alţii, clerici şi laici deopotrivă, greco-catolici, dar şi ortodocşi. Cu alte cuvinte, o mică lume românească, intelectuală, ardeleană, care începe să conştientizeze datoria pe care o are faţă de naţiunea din care face parte. Au fost oameni care au simţit în mod dureros situaţia grea în care se afla poporul român şi care au făcut eforturi majore şi s-au expus la riscuri considerabile pentru a lupta pentru idealurile formulate cu câteva decenii înainte de Inochentie Micu.
Aşadar, putem vorbi de o Şcoala Ardeleană? Da, însă doar în măsura în care înţelegem prin aceasta formula generalizatoare care să cuprindă întreaga mişcare culturală românească, lupta pentru limba română, pentru susţinerea drepturilor naţionale, pentru crezul Supplex-ului. Ea are ca punct de plecare viziunea lui Inochentie, are drept centru de iradiere Blajul şi are ca imbold imaginea unui Samuil Micu, eroul care a scris mii de pagini la lumina lumânării, în camerele friguroase ale mănăstirii, neînţeles uneori de proprii contemporani. Ei au fost modelele lui Bărnuţiu, Cipariu sau Bariţ, iar în operele acestora trebuie întrezărită mai întâi „Cartea de rogaciuni” a lui Micu din 1779, prima încercare de folosire a alfabetului latin într-o tipăritură ieşită din marea tipografie a Blajului.

Prof. dr. Ciprian Ghișa